9.1 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Noua Zeelandă, devastată total după seismul de 7,8 grade

Cele mai citite

Prim-ministrul din Noua Zeelandă, John Key, a declarat că seismul cu magnitudinea 7,8 ce le-a zguduit duminică țara și a fost urmat de  zeci de replici, printre care și una  puternică cu magnitudinea de 6,3, ce a avut loc, luni după-amiază, a provocat devastare totală în unele zone, unde reconstrucția va dura luni de zile și va costa sute de milioane de dolari.
Agenția de monitorizare a seismelor GeoNet informează că replica de luni după-amiază, de la ora locală 13:34, a avut epicentrul la o adâncime de 35 km, în zona în care s-a produs și primul cutremur.
Prim-ministrul John Key a survolat cu elicopterul zonele afectate de pe coasta de est a Insulei de Sud și a precizat că a surprins scene de devastare totală, unde vor fi necesare luni de zile pentru reconstrucție, cu costuri de sute de milioane de dolari.
Cutremurul din cursul nopții a provocat moartea a două persoane. Un bărbat a murit după ce casa s-a prăbușit peste el, dintre dărâmături fiind salvate ulterior alte două persoane de către pompieri. Cealaltă victimă a murit din cauza complicațiilor medicale într-o localitate rurală aflată la nord de Christchurch.
Cutremurul inițial s-a produs la puțin după miezul nopții la o adâncime de 15 km și a suscitat temeri privind producerea unui tsunami de amploare. Ulterior, avertizarea de tsunami a fost ridicată.
Coasta estică a Insulei de Sud a fost cea mai afectată de cutremurul de la miezul nopții, o alunecare masivă de teren distrugând o porțiune a autostrăzii în apropiere de orașul Kaikoura.
Citește totul și vezi mai multe imagini pe libertatea.ro.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

VIDEO: O femeie cu un bebeluș în brațe circula cu trotineta. Riscul de accident a fost imens

O femeie cu un bebeluş în braţe a fost filmată în timp ce se deplasa în trafic cu trotineta...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect