7.4 C
Sibiu
duminică, octombrie 5, 2025

SANITAS amenință cu blocarea activității sistemului de sănătate din cauza legii salarizării unitare

Cele mai citite

Federaţia SANITAS ameninţă că vor bloca activitatea în sistemul de sănătate publică şi asistenţă socială dacă legea salarizării unitare va fi adoptată în varianta Ministerului Muncii, fără amendamentele depuse de sindicate, se arată într-un comunicat al federaţiei sindicale remis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice va crea noi dezechilibre în sistemul de sănătate publică şi asistenţă socială, dacă aceasta va fi adoptată de Parlament în forma înaintată de Guvern, fără amendamentele depuse de sindicate.
„Federaţia SANITAS a semnalat Ministerului Muncii, Ministerului Sănătăţii şi premierului Sorin Grindeanu, în discuţii repetate, omisiunile şi discriminările între diferite categorii de personal în ceea ce priveşte nivelul şi modul de salarizare. Toate problemele identificate au fost corectate printr-o serie de propuneri de amendamente pe care Federaţia SANITAS le-a depus atât la instituţiile guvernamentale, cât şi la Parlament.”, se menţionează în comunicat.
Citește mai mult pe jurnalul.ro

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primul meci pe teren propriu pentru CSU Sibiu

CSU Sibiu revine spectaculos, dar cedează la ultima aruncare în fața RapiduluiO seară de sărbătoare, o sală aproape plină...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect