2.4 C
Sibiu
joi, aprilie 10, 2025

VIDEO UPDATE Pîslaru: În acest an vom avea implementarea Legii indemnizațiilor pentru mame

Cele mai citite

Legea indemnizațiilor pentru mame va fi implementată în acest an, a anunțat marți ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru, care a precizat, însă, că este devreme pentru a spune exact care vor fi sursele de finanțare.
„Lucrul acesta este asumat de către Guvern, noi practic suntem deja în comunicare cu președintele și am considerat, evident, că această reglementare este una pe care o urmărim pentru implementare. Este devreme acum să vă spunem exact de unde am identificat toate sursele. Așa cum știți foarte bine este vorba de a intra în vigoare de la 1 iulie că așa este termenul prin lege. Este de văzut dacă rectificarea care de obicei are loc exact în acea perioadă va permite de la 1 iulie. Mai avem și o problemă tehnică legată de sistemul informatic la care lucrăm deja. Astăzi am discutat cu colegii această problemă. Dar în acest moment ce vă pot asigura este că tratăm foarte serios această problemă și că așa cum arată lucrurile acum în acest an vom avea implementarea acestui act normativ”, a afirmat Dragoș Pîslaru.
Citește mai multe pe agerpres.ro.

Publicitate
Ultimele știri

Elena Lasconi vine cu acuzații grave. „Un apropiat a fost filat de Potra. Am cerut protecția SPP”

Elena Lasconi a acuzat că a cerut protecția SPP după ce un apropiat de-al său a fost urmărit de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect