Consiliul Naţional al Audiovizualului vrea să impună Antenei 1 să schimbe ora de difuzare a reality-show-ului Insula Iubirii.
După cea mai nouă ediție a emisiunii difuzată în luna august s-au primit numeroase sesizări, inclusiv o reclamaţie de la Organizaţia Salvaţi Copiii, potrivit paginademedia.ro.
În ședința din 15 octombrie membrii CNA au discutat despre schimbarea orei de difuzare.
„Vă semnalăm că o astfel de emisiune poate avea rol de divertisment pentru adulţi dar, pentru minori, chiar şi pentru cei care au peste 12 sau 15 ani, care se află în mod natural în etapa primelor curiozităţi romantice, contactul cu acest program primeşte dimensiunea de ghid în navigarea relaţiilor şi capătă proporţii revelatoare, dar nocive, în dezvoltarea lor.
Acest show nu oferă informaţii despre valorile împărtăşite şi respectul reciproc pe care se întemeiază un cuplu format din doi adulţi responsabili de acţiunile lor, despre rolul dialogului pentru consolidarea cunoaşterii şi pentru dezvoltarea empatiei, ci cultivă şi glorifică deresponsabilizarea prin întărirea diadei „victimă-agresor” , oricum dominantă în mentalul social românesc.”, se arată în sesizarea făcută de Organizaţia Salvaţi Copiii.
Membrii au decis în unanimitate că principala problemă cu această emisiune este ora de difuzare, iar aceasta mai poate să fie difuzată în anumite condiții.
Programul ar trebui să fie clasificat ca fiind pentru persoane de peste 15 ani, pentru că are numeroase scene de nuditate, limbaj explicit, imagini în care se prezintă consum de alcool.
O astfel de producție se poate difuza doar după ora 23.00.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.