7.4 C
Sibiu
marți, noiembrie 11, 2025

Miss Franța a câștigat concursul Miss Models International

Cele mai citite

21 de tinere din întreaga lume s-au luptat vineri seară la Sibiu pentru titlul de Miss Model International. Este pentru prima oară când finala acestui concurs de frumusețe se organizează în România, după ce 8 ani la rând a fost găzduit la New York. Astfel Sibiul s-a transformat pentru câteva ore într-o capitală veritabilă a frumuseții. Cea care a reușit să cucerească juriul, din care a făcut parte și celebrul designer Cătălin Botezatu, a fost concurenta din Franța.  

Concurentele au avut de trecut 3 probe de foc. Ele au defilat pe scenă în costume tradiționale din țările din care provin, apoi în costume de baie iar în final și-au făcut apariția în fața publicului îmbrăcate în rochii de seară. Cea care a reușit să impresioneze juriul a fost însă tânăra care a repezentat Franța. „Pentur mine a fost foarte important să reprezint Fanța dar și originile mele. Sunt foarte mândră că am participat la această competiție și că am câștigat în seara asta, este uimitor. ” a declarat emoționată Audrey Bonecker, Miss Franța, câștigătoaea Miss Models International

Publicitate

Locul doi i-a revenit concurentei din Serbia iar pe locul trei în acest concurs s-a clasat Miss Moldova. 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect