0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Număr record de cereri pentru negocierile ratelor, cu băncile, în ultima săptămână

Cele mai citite

Acțiunile de negociere cu băncile a creditelor în derulare, introduse prin legislația europeană și românească în 2015, se desfășoară în paralel cu recentele decizii ale guvernului de a permite românilor să-și amâne plata unor rate în perioada stării de urgență. CSALB, care intermediază negocierile cu băncile, spune că au crescut substanțăial cererile din partea clienților băncilor, în ultima perioadă.
Reprezentanții Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) anunță că în ultima săptămână cererile de negociere au crescut, în ultima săptămână cu aproape 200%. Dacă anul trecut erau înregistrate, în medie, 41 de cereri de negociere pe săptămână, săptămâna trecută s-au înregistrat 122 de cereri, fiind recordul celor peste patru ani de funcționare a Centrului. Reacția consumatorilor a venit și după recomandările făcute de cele mai mari bănci comerciale din România, privind avantajele negocierilor în cadrul CSALB.
“Spre deosebire de alte sectoare de activitate, CSALB a funcționat fără întrerupere în ultimele două luni de restricții generate de pandemie. Creșterea de aproape 3 ori a numărului de cereri înregistrate săptămâna trecută arată nevoia de înţelegere și de deschidere a băncilor faţă de consumatori, mai ales după mesajele de încurajare trimise de către acestea, privind negocierea cu consumatorii în cadrul CSALB. Totodată, și clienții băncilor trebuie să aibă așteptări rezonabile, ținând cont, în primul rând, de posibilitatea instituțiilor de credit de a da curs solicitărilor lor, dar și de volumul uriaș de cereri de suspendare a ratelor cu care se confruntă acestea.
Există consumatori care au sesizat diferența majoră între suspendarea ratelor pe o perioadă de cel mult 9 luni și rezolvarea în cadrul negocierilor cu băncile și a altor probleme precum comisioanele, dobânzile, moneda creditului etc. Astfel, posibilele soluții oferite gratuit în cadrul Centrului vizează toată perioada de derulare a contractului, nu doar acest an. O altă diferență este că în cadrul CSALB cererile sunt analizate individual de către bănci, iar soluțiile date de conciliatori sunt personalizate în funcție de fiecare caz în parte. Pentru cererile de suspendare a plății ratelor conform prevederilor legale, băncile au nevoie de fluxuri automatizate, procesul fiind unul standardizat”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Și reprezentanții celor mai mari bănci din România recomandă clienților negocierile prin CSALB. Mai mulți directori, reprezentanți ai unora dintre cele mai mari bănci din România, precum BCR, BRD sau Banca Transilvania, au transmis clienților că încurajează discuțiile prin care se poate ajunge la o soluție negociată.
De la începutul anului și până pe 8 Mai 2020, CSALB a primit 830 de cereri din care s-au format până acum 190 de dosare de conciliere, la care se adaugă 83 de cereri soluționate amiabil, după sesizarea CSALB (aceste cereri nu au mai intrat în procedură de negociere, înțelegerea dintre bancă și consumator s-a realizat direct). Restul cererilor sunt în faza de analiză sau au fost respinse de către bănci. În ultimii patru ani, beneficiile obținute de consumatori în urma negocierilor (reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea dobânzilor, scăderea sau ștergerea întregului sold etc) depășesc 2,7 milioane de euro.
CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect