Connect with us

Economie

Hornbach s-a deschis și în Sibiu! Peste 30.000 de produse și o investiție de 12 milioane de euro.

Raluca Buduşan

Publicat

pe

Magazin Sibiu

Concernul Hornbach a deschis în mod oficial marți, 13 octombrie, la Sibiu, cea de-a 6-a locație din România. Suprafața magazinului este de 12.000 de metri pătrați și oferă clienților săi peste 30.000 de articole dintr-o gamă diversă de produse. „Investiţia totală în noul nostru magazin a fost de aproximativ 12 milioane de euro, iar de la cumpărare, până în acest moment, locaţia a fost renovată, remodelată şi extinsă, pentru a ajunge la standardele cu care Hornbach şi-a obişnuit clienţii”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România, în cadrul conferinței de presă. La deschidere, printre invitați s-a aflat atât Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, cât și Judith Urban, consulul general al Germaniei la Sibiu.

Magazinul din Sibiu este amplasat pe un teren de cca. 33.200 mp, pe Calea Şurii Mari, nr.37, în locul unei foste locaţii OBI . Este împărţit în trei zone distincte, la fel cum sunt și restul magazinelor din țară. Astfel, pe o suprafaţă de 7.600 mp este situată zona de materiale de construcţii şi amenajări, în timp ce pe o suprafaţă de 2.700 mp se regăseşte o zonă dedicată produselor de grădină şi ZOO. Hornbach dispune de asemenea, de o zonă specială de ridicare a materialelor de construcţii, amplasată separat de magazin. Aceasta are o suprafaţă de 1.700 mp şi pune la dispoziţia clienţilor materiale de construcţii grele şi voluminoase. Mugurel – Horia Rusu a specificat că magazinul va fi deschis pentru clienţi începând cu data de 14 octombrie, iar programul său va fi de luni până sâmbătă, de la 08.00 la 21:00, iar duminică, de la 08.00 la 19.00. În ceea ce priveşte zona de ridicare a materialelor de construcţii programul este de luni până sâmbătă, între 07.00 şi 21.00, iar duminica în intervalul 08.00 – 19.00. János Máté, Directorul Magazinului din Sibiu a completat cu informații menite să evidențieze diversitatea și multitudinea produselor aflate în magazin. „Sortimentul din noul magazin va fi format din peste 16.000 de metri pătrați de parchet laminat, 8.000 de becuri, 6.000 de metri liniari de metraj pentru perdele și draperii, 2.300 de articole în raionul de gresie și faianță, alături de multe alte produse. La toate acestea se adaugă, în departamentul ZOO, peste 4.000 de peşti din 150 de specii, iar în zona de ridicare materiale de construcţii se află permanent peste 250 de modele de pavaje disponibile la comandă, din care peste 50 de modele pe stoc, dar şi BCA, plase sudate sau fier de construcție”, a specificat acesta.

Hornbach important pentru economia Sibiului

100 de angajați special școlarizați vor răspunde tuturor cerințelor clineților care vor trece pragul magazinului din Sibiu, iar reprezentanții concernului garantează un raport corect calitate preț, posibilitatea clientului de a cumpăra în rate fixe cu dobândă 0, avantajul ca în momentul în care găsesc un produs din Hornbach, în alt magazin mai ieftin, să-l acihiziționeze primind înapoi diferența, dar și o reducere de 10%.
La deschidere a fost prezentă și Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, care a ținut să sublinieze cât de binevenit pentru oraș este acest magazin. „Mă bucur că aceste momente sunt dese în Sibiu, mai ales atunci cînd este vorba despre deschiderea unei afaceri sau a unul magazin de care sibienii au nevoie. Prezența la Sibiu a unui concern atât de important și de binecunoscut în Europa, precum concernul Hornbach este de apreciat. […] Doresc să precizez că administrația locală încurajează și apreciază fiecare investiție. Fiecare investiție înseamnă un pas înainte a mediului economic local. Investiția Hornbach înseamnă pentru Sibiu noi locuri de muncă și o ofertă mai bogată pe piața de retile a materialelor de construcții și mai ales în segmebtul debricomat și amenajări interioare. După părearea mea aceste domenii sunt insuficient reprezentate, până acum, în orașul nostru”, a spus Astrid Fodor.
Wolfger Ketzler, Membru al Consiliului de Administraţie Hornbach Baumarkt AG a fost cel care a afirmat că deschiderea magazinului Hornbach în Sibiu demonstrează că România este o piață importantă pentru concern și că, în sine, compania va fi una românească. „Una dintre asemănările dintre nemţi şi români, din experienţa mea, este plăcerea de a meşteri. Amenajarea locuinţei şi a grădinii sunt pasiuni ale multor oameni de aici, ca şi în Germania. Şi tocmai această plăcere de a realiza lucruri în regim propriu puteţi să o consideraţi ca fiind secretul succesului nostru. Pentru că ne adresăm, prin intermediul ofertei noastre, a filozofiei proiectelor noastre, a preţurilor mereu mici şi a serviciilor noastre acestor meşteri amatori pretenţioşi”, a mai afirmat Wolfger Ketzler.

Despre Hornbach România

HORNBACH este o companie multinaţională, de familie, care a înregistrat în exercițiul financiar 2014/2015 (data bilanțului: 28 februarie) o cifră de afaceri (netă) de peste 3,5 miliarde de Euro, în creștere cu 6% comparativ cu perioada anterioară.
A fost fondată în anul 1877 și este singura companie din domeniul construcțiilor și grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de 5 generații. Odată cu deschiderea magazinului din Sibiu, concernul deține 152 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit, în nouă țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România), dintre care 6 în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara și Sibiu).
HORNBACH are în acest moment 16.500 de angajați care contribuie la succesul companiei, dintre aceștia peste 770 activând în România.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *