Connect with us

Economie

Strategia de dezvoltare locală 2012-2015, implementată cu succes în Microregiunea Hârtibaciu

Daniel Dăbăcan

Publicat

pe

Bannet continental 29 aprilie

Conferinta GAL Microregiunea HartibaciuLa sediul GAL Microregiunea Hârtibaciu din Agnita a avut loc miercuri după-amiază, o conferință de presă în care au fost prezentate proiectele private de succes implementate în perioada 2012-2015. Aproape 2,3 milioane de euro reprezintă totalul finanțării europene nerambursabile pe care proiectele depuse în cadrul GAL Microregiunea Hârtibaciu au atras-o în perioada 2012-2015. În acest interval, au fost depuse 95 de proiecte, din care 58 au obținut finanțarea și se află în diferite
stadii de implementare.

Cea mai mare sumă, respectiv 885.584 euro, a fost atrasă pe Măsura 322-„Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale“, iar cele mai multe proiecte (25 la număr, din care 18 au fost finanțate) au fost depuse pe Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri“.

Beneficiarii publici și privați au accesat șapte măsuri de finanțare: 111, 112, 141, 312, 313, 322, 421. Pentru fiecare proiect a fost acordată asistență nerambursabilă cuprinsă între 7.500 de euro și 193.108 euro. Majoritatea proiectelor câștigătoare aparțin întreprinzătorilor privați. Este vorba despre 44 de proiecte, către care s-a îndreptat 61,2 % din suma totală nerambursabilă atrasă la nivelul GAL Microregiunea Hârtibaciu.

Fondurile europene îi ajută pe acești beneficiari să-și înființeze ori să-și modernizeze exploatațiile agricole, să deruleze afaceri în domeniul producției sau serviciilor (cu precădere în sfera turismului). Cel mai mare proiect în exerciţiul financiar care se încheie acum valorează 227.186 euro (din care 193.108 euro nerambursabili) și are în vedere înființarea unui
centru de echitație și turism ecvestru în satul Apoș, comuna Bârghiș.

Un sfert dintre proiectele implementate în perioada 2012-2015 au fost realizate de către administrațiile publice locale din comunele Bârghiș, Bruiu, Chirpăr, Iacobeni, Marpod, Merghindeal, Nocrich, Șeica Mare și Vurpăr, care au investit 38,8 % din suma totală nerambursabilă atrasă la nivelul GAL Microregiunea Hârtibaciu pentru dezvoltarea sau îmbunătățirea serviciilor de bază oferite locuitorilor, achiziționarea de utilaje pentru serviciile de gospodărire și cele pentru situații
de urgență, modernizarea unor străzi comunale, ori dotarea căminelor culturale.

Conferinta GAL Microregiunea Hartibaciu 1Pentru următoarea etapă de finanțare, echipa GAL Microregiunea Hârtibaciu și-a propus să atragă 6 milioane de euro în Microregiunea Hârtibaciu.

„Cu siguranță vor mai fi proiecte pentru dezvoltarea agriculturii și a turismului, însă dorim și dezvoltarea ONG-urilor, care vor aduce sprijinul necesar desfacerii a ceea ce se realizează în cadrul fermelor, și este nevoie să construim un brand al Văii Hârtibaciului, astfel încât ceea ce se produce să ajungă direct la beneficiari“, a explicat Elena Curcean.

Hârtibăcenii care și-au transformat gospodăriile de familie, meșteșugurile tradiționale sau pasiunile în afaceri de succes se gândesc deja la următorul pas. Toți beneficiarii finanțărilor sunt de părere că, în următoarea perioadă, trebuie să își dea mâna și să promoveze împreună produsele și serviciile pe care le oferă, în concordanță cu specificul agricol și potențialul natural și cultural al acestei zone.

Comentează

Scrie un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *