Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, cei doi lideri ai partidelor de la guvernare, au anunțat că au ajuns la un acord pentru un plan „extins” pentru „reducerea la maximum posibil a cheltuielilor statului”.
Aceștia susțin că planul va aduce în 2023 „o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei”.
Ar fi vorba despre 6 miliarde de lei din reducerea de cheltuieli și alte 6 miliarde de lei din „asigurarea de noi venituri”, printre care eliminarea unor excepții fiscale, creșterea unor accize și redevențe și o mai bună colectare.
Ce cheltuieli vor fi reduse
-Reducerea cu minim 20% a numărului de secretari de stat și reducerea la jumătate a numărului de membri ai cabinetelor autorităților locale (președinți și vicepreședinți de consilii județene, primari, viceprimari) și ai reprezentanților autorității centrale în teritoriu (prefecți și subprefecți);
-Reducerea numărului de funcții de conducere de la 12 la 8 procente din totalul angajaților, desființarea funcției publice de șef de birou și creșterea numărului de persoane din subordinea celor ce dețin funcții de conducere.
-Comasarea între instituții subordonate Parlamentului, Guvernului sau ministerelor. Descentralizarea unor servicii, precum și prioritizarea programelor naționale de investiții.
-În companiile de stat va fi redus cu 50% numărul consilierilor persoanelor din conducere.
Numărul membrilor consiliilor de administrație va fi redus la cel mult 7 persoane, iar al celor din Comitetele de specialitate va fi redus la 5.
Totodată, indemnizațiile cuvenite acestora vor fi reduse la echivalentul a trei salarii medii brute pe ramura de activitate, dar nu mai mult decât indemnizația lunară a unui secretar de stat. În plus, vor fi limitate salariile de bază ale personalului cu funcții de conducere în companiile de stat.
-Va fi creat cadrul legal pentru consorții/parteneriate de achiziții centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum și între UAT-uri județene și instituțiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri.
–Acordarea voucherelor de vacanță doar pentru funcționarii publici care au salarii lunare mai mici de 10.000 de lei brut.
-Pentru instituțiile publice autonome aflate în coordonarea Parlamentului se va institui o taxă specifică de 80% asupra rezultatului net, dar nu mai puțin de 50% din valoarea taxelor/tarifelor specifice.
Salariile conducătorilor acestor instituții vor fi limitate la cel mult de șase ori indemnizația brută a unui ministru, iar a celorlalți angajați la maximum 80% din salariul conducătorului instituției.
-Comasarea a minimum 20% din institutele de cercetare/dezvoltare existente, astfel încât să se reducă cheltuielile de personal cu 15% și desființarea celor care nu mai sunt relevante în actualul context socio-economic.