6.3 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Aeroportul Sibiu, în categoria aeroporturilor regionale care își revin lent după pandemie, eclipsate de cele din Cluj , Timișoara și Iași

Cele mai citite

Situația aeroporturilor din România a fost una dificilă, după doi ani de criză pandemică, însă cele mai multe au început să-și revină și să recupereze din peirderile acumulate. Cu toate acestea, mai sunt situații în care revenirea este una mai lentă, acesta fiind cazul Aeroportului Sibiu, confrm unei analize guvernamentale.

Aeroporturile regionale din România sunt foarte importante din punct de vedre al transportului de persoane, dar și, acolo unde este cazul, al transportului de marfă. Situația în care se află aceste aeroporturi după doi ani de criză nu este una deloc fericită, chiar dacă o mică parte din aceste aeroporturi a reușit să înregistreze creșteri consistente ale fluxului de pasageri.
Potrivit unei analize realizate de Profit.ro, pe baza unui raport guvernamental, doar trei aeroporturi regionale din cele 13 din România, au cunoscut o redresare economică dinamică,
Chiar dacă Guvernul României a acordat ajutoare importante de la buget pentru aeroporturile regionale, afectate în urma pandemiei, inclusiv pentru menținerea numărului de angajați, nu toate au reușit să păstreze același ritm de activitate. O clasificare făcută de guvern, din punct de vedere al indicatorilor privind numărul de pasageri, curse interne și externe, valoarea investițiilor, aeroporturile regionale pot fi grupate în trei categorii.
Sunt astfel trei aeroporturi regionale unde a fost înregistrată o redresare economică dinamică, în trei din cele mai mari orașe care dispun de un aeroport. Este vorba despre cele din Cluj, Timișoara și lași. Acestea și-au dovedit viabilitatea și eficiența economică în 2021, având un bazin potențial de călători mare, asigurat de statutul lor de centre de dezvoltare economică și universitare puternice. Analiza guvernamentală arată că cele 3 aeroporturi vor avea o dezvoltare cu sau fără sprijin guvernamental. Vestea bună este că pe anumiți indicatori și-au revenit și chiar au depășit nivelurile de dinainte de pandemie. Cele trei aeroporturi vor avea prioritate la finanțarea cu fonduri structurale din partea UE.
O a doua categorie este cea a aeroporturilor regionale care au redresare economică lentă, dar cu tendință clară de revenire. În rândul lor se află și Aeroportul Sibiu, alături de cele din Craiova, Bacău, Suceava, Arad, Baia Mare, Oradea, Satu Mare și Târgu Mureș. Raportul guvernului arată că acestea au o tendință de revenire care se bazează pe ameliorarea indicatorilor. Din păcate, cele trei mari aeroporturi regionale din prima categorie reprezintă concurenți puternici pentru acestea din a doua categorie. Raportul sugerează că Aeroportul din Sibiu și celelalte similare pot fi sprijinite în continuare din fonduri publice, atât pentru susținerea activității de operare cât și pentru secțiunea dezvoltare. O completare a veniturilor cu finanțări europene este necesară, se mai arată în analiza aeroporturilor din România.
A treia categorie este formată dintr-un singur aeroport, cel din Tulcea, numit „Delta Dunării”. Are cel mai mic trafic de pasageri și a fost în această situație și înainte de pandemie. Raportul arată că acest aeroport are nevoie de susținere, de o nouă strategie de dezvoltare și de finanțare, deoarece are cel mai mare potențial de creștere și un potențial turistic extraordinar.
Creștere a traficului pe aeroporturi, în 2021
Traficul pe aeroporturile din România a crescut în 2020, cu circa 60%, ajungând la 11,2 milioane de pasageri (inclusiv cele din București).
”Din cauza restricțiilor care au fost impuse la nivel internațional pentru limitarea răspândirii virusului SARS-Cov-2, transportul aerian a fost unul dintre cele mai afectate domenii. În acești doi ani de criză, aeroporturile s-au confruntat cu o scădere drastică a traficului de pasageri, care a dus, implicit, și la scăderea veniturilor aeroporturilor. Având în vedere că activăm pe o piață extrem de concurențială, avem nevoie de sprijinul autorităților pentru a reuși să depășim această criză”, a transmis Asociația Aeroporturilor din România,
Estimările bazate pe datele organismelor naționale și internaționale din domeniul aviației arată că, în cel mai optimist scenariu, traficul de pasageri va reveni la nivelul din 2019, înainte de pandemia Covid-19, abia în anul 2025.
Aeroportul Sibiu, creștere de 25%
Al doilea an al pandemiei de coronavirus a adus o revenire a activității Aeroportului Sibiu, comparativ cu anul 2020, însă volumul de pasageri și cel al curselor este departe de cel înregistrat în anul record, 2019. Numărul de pasageri care au folosit în 2021 Aeroportul Sibiu, prin intermediul unei curse comerciale sau de alt tip a fost de 284.365, după cum a anunțat AIS. Volumul este cu 24,81% mai mare decât cel înregistrat în 2020, anul lockdown-ului generat de pandemie, dar este cu 61% sub cel înregistrat în anul 2019, când Aeroportul Sibiu atingea recordul de pasageri (743.872 persoane).
Pentru redresarea activității Aeroportului Sibiu, Consiliul Județean, autoritatea care controlează activitatea aeroportului, a încheiat mai multe contracte de ajutor de stat pentru a susține operatorii aerieni. În plus, aeroportul va fi modernizat și mărit, într-un proiect ce va fi finanțat cu fonduri europene. Modernizarea va aduce o extindere importantă a suprafeței aeroportului, cu creșterea numărului de porți, a spațiilor destinate pasagerilor și activităților specifice.
 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Radu Vancu: Cinismul lui Iohannis, eșecul României Educate, lipsa reglementării Tik Tok, cauzele ascensiunii lui Călin Georgescu

Profesorul Radu Vancu a postat pe contul personal de Facebook răspunsul pe care l-a oferit site-ului EduPedu referitor la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect