-2.1 C
Sibiu
marți, aprilie 8, 2025

ANAF a anunţat data până la care se depune Declaraţia Unică

Cele mai citite

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor că termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice (DU) privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 112) este data de 25 mai 2022, inclusiv, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Totodată, ANAF recomandă ca Declaraţia unică să fie depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual” (SPV) sau pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
De asemenea, formularul poate fi depus şi în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire (data depunerii declaraţiei în format hârtie este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz).
În plus, pe pagina de Facebook a ANAF şi pe canalul de Youtube vor fi publicate modele de completare a Declaraţiei Unice. (AGERPRES)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Traian Băsescu vine cu acuzații teribile. „Alegerile nu s-au anulat din cauza lui Călin Georgescu. S-au anulat pentru că Ciolacu nu a...

Fostul președinte Traian Băsescu a dinamitat lumea politică și nu numai, luni seara, la postul de televiziune Realitatea Plus.Într-un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect