7.9 C
Sibiu
joi, noiembrie 20, 2025

ANAF l-a dat în judecată pe Klaus Iohannis. Statul are de recuperat 5 milioane de lei/UPDATE: Tribunalul Sibiu a respins instituirea sechestrului pe casa soților Iohannis

Cele mai citite

UPDATE: Tribunalul Sibiu a respins, joi, cererea formulată de Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (ANAF), de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis, informează Agerpres.

„Azi, 20.11.2025, Tribunalul Sibiu s-a pronunţat în acest dosar cu privire la soluţionarea cererii de instituire a sechestrului asigurator, în sensul că instanţa a respins cererea formulată de reclamantul Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor pârâţilor în vederea garantării recuperării prejudiciului pretins”, se arată într-un răspuns transmis de instanţă, la solicitarea Agerpres.

ȘTIRE INIȚIALĂ: ANAF a deschis o acțiune împotriva lui Klaus Iohannis prin care solicită plata datoriei de cinci milioane de lei și instituirea sechestrului pe bunurile acestuia, pentru că a refuzat plata voluntară.

Acțiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care instituția le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate a statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil.

”Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu.

”Având în vedere că pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanței și instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestuia, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului.

Publicitate

Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”, transmite ANAF.

În luna august, ANAF l-a notificat pe fostul președinte că trebuie să plătească 4,7 milioane de lei, sume aferente chiriilor încasate între 1999 și 2015, actualizate cu inflația și la care se aplică dobânzile legale.

La începutul lunii octombrie, ANAF l-a executat silit pe fostul președinte Klaus Iohannis și a preluat jumătate dintr-o casă din Sibiu. ANAF a fost pusă în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș

Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect