5.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Asociația Energia Inteligentă: Liberalizarea pieței de electricitate și gaze poate fi un dezastru pentru consumatori

Cele mai citite

Afirmaţiile guvernanţilor potrivit cărora, de la 1 aprilie 2025, se va continua aplicarea plafonării, însă doar pentru clienţii vulnerabili, reprezintă o dezinformare, care nu face decât să agraveze situaţia şi să se elimine oportunităţile scăderii preţului la energie care se poate realiza doar prin concurenţă, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

„În luna septembrie 2024, ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei) a elaborat un Proiect de Ordin pentru stabilirea unor măsuri de informare a clienţilor finali de energie electrică/gaze naturale în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025.

Dezinteresul faţă de clienţi a mers până la ignorarea realizării până şi a acestui Ordin, care deşi era departe de ceea ce ar fi trebuie să fie campania ANRE de pregătire a liberalizării pieţei era totuşi o mică acţiune.

Afirmaţiile guvernanţilor că, de la 1 aprilie 2025, se va continua aplicarea plafonării, dar care conform comunicatului de presă, de fapt se va aplica doar clienţilor vulnerabili, reprezintă o dezinformare, care nu face decât să agraveze situaţia şi să se elimine oportunităţile scăderii preţului la energie care se poate realiza doar prin concurenţă”, a arătat Dumitru Chisăliță.

Potrivit acestuia, cu doar patru luni înainte de liberalizarea pieţei de energie şi gaze, nu există decât un furnizor care să fi plasat oferte de energie electrică la nivel naţional, pentru perioada de după 1 aprilie 2025, oferte care sunt cuprinse între 1,30 – 1,43 lei/kWh.

„Dacă aceste oferte se vor materializa în contracte, extrăgând consumatorii vulnerabili aşa cum sunt ei definiţi de legislaţia în vigoare, circa 40% dintre consumatori vor achita cu până la 110% mai mult pentru energia electrică, circa 35% din consumatori vor achita cu până la 80% mai mult pentru energia electrică şi circa 9% din consumatori vor achita cu până la 10% mai mult pentru energia electrică.

Cu doar patru luni înainte de liberalizarea pieţei de energie şi gaze, există doar patru furnizori care au plasat oferte de gaze naturale pentru perioada de după 1 aprilie 2025, oferte care sunt toate egale la a patra zecimală, 0,2605 lei/kWh fără TVA (0,31 lei kWh cu TVA).

Situaţia astăzi defavorabilă pentru români riscă să se transforme pe măsură ce se va apropia termenul de 1 aprilie 2025 într-un dezastru pentru consumatori, datorită lipsei pregătirii de către ANRE a liberalizării pieţei.

Furnizorii în lipsa obligării punerii de oferte pe piaţă vor trage de timp, astfel încât consumatorii să fie puşi în situaţia în care să nu mai aibă timp să aleagă şi să accepte necondiţionat ofertele acestora”, avertizează Chisăliţă.

În viziunea şefului AEI, această situaţie nu s-ar fi întâmplat dacă scrisoarea deschisă adresată de asociaţia pe care o conduce Guvernului României, în data de 29 ianuarie 2024, ar fi determinat punerea în aplicare a unui Plan de acţiuni de pregătire a liberalizării pieţei de energie.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Îndrăzniți să-L iubiți pe Dumnezeu!” – Mesajul părintelui Octavian Blaga despre Iubire

Luni, 25 noiembrie 2024, Aula Facultății de Teologie din Sibiu a găzduit conferința „Și dacă Iubirea e ceea ce...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect