Fabricanții şi importatorii de medicamente avertizează că unele produse ar putea costa mai mult cu până la 25%.
Medicamentele se află pe lista produselor care s-ar putea scumpi în urma deprecierii leului în faţa euro. Acest lucru i-a făcut pe cei dependenţi de tratamente medicale să-şi asigure necesarul pentru următoarele luni.
Primele care s-ar putea scumpi sunt medicamentele aduse din import. Acestea ar putea costa cu până la 25% mai mult, potrivit celor mai pesimiste voci din domeniu.
Scumpirea medicamentelor îi afectează în primul rând pe pacienţii cu boli cronice şi pe cei cu boli grave care au nevoie de tratamente costisitoare.
Alţi prevăd o creştere a preţurilor de maximum zece procente. Şi există şi scenariul în care unele medicamente ar putea fi de negăsit o perioadă. Producătorii cer autorităţilor măsuri urgente.
„Noi am constatat încă de a doua zi, a treia zi, că există această tendință. S-a creat un pic de panică.
Oamenii sunt îngrijorați, pe de o parte, unii care nu își permit să plătească mai mult pe medicamente și sunt îngrijorati de creșterea prețurilor.
Alții sunt îngrijorați de dispariția medicamentelor. Unii dintre ei s-au dus la cabinetele medicilor de familie și au solicitat rețetele pe trei luni, alții și-au cumpărat efectiv„, spune Vasile Baebu, președinte al Asociației pentru Protecția Pacienților.
Medicamentele care se eliberează pe bază de prescripţie medicală au preţurile îngheţate până la finalul anului.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.