-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cererea de numerar în valută a crescut în ultimele zile, în România

Cele mai citite

Cererea de numerar în valută a crescut în ultimele zile, dar situaţia nu ridică îngrijorări pentru băncile comerciale, reprezentanţii acestora menţionând că unităţile şi ATM-urile dispun de lichidităţi suficiente.
Astfel, Bogdan Neacşu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi director general al CEC Bank a declarat că în ultimele zile, în contextul conflictului din Ucraina, a crescut cererea de numerar în valută, dar nu este o situaţie care să ridice îngrijorări.
El susţine că s-au văzut dublări ale volumelor, faţă de media zilnică, la începutul săptămânii, şi creşteri, în special, în zona de Nord şi Est a ţării, în apropierea graniţelor, dar situaţia s-a temperat în ultimele zile. Majoritatea schimburilor au fost pentru sume mici, respectiv 1.000 – 2.000 de euro.
„Sistemul nostru bancar este solid şi poate face faţă provocărilor. Indicatorul de solvabilitate la nivel de sistem este de peste 22%, de două ori şi jumătate peste limita legală. Băncile stau foarte bine şi la lichiditate: indicatorul de lichiditate era la începutul anului peste 250%, dublu faţă minimul legal. Adică băncile dispun de resurse pe care le pot mobiliza foarte repede.
Am trecut printr-o situaţie similară şi în urmă cu doi ani, la începutul pandemiei, când oamenii îşi făceau provizii şi goleau rafturile supermarketurilor. Şi au făcut şi retrageri de numerar, să aibă o rezervă. Cred că este o situaţie de conjunctură şi nu sunt motive de îngrijorare. Sistemul funcţionează şi se aduc bani la ghişee. E o întreagă logistică în spate – de la transporturile între centrală şi centre regionale, până la mecanismele de import de valută în numerar – care funcţionează fără probleme. Se aduc bani şi cu avionul”, a declarat, joi,pentru AGERPRES, Bogdan Neacşu.
Potrivit sursei citate, spre deosebire de anul 2020, când transporturile internaţionale au fost afectate de pandemie şi de restricţii, de această dată, sistemul logistic funcţionează şi se pot aduce bani în ţară pentru a acoperi vârful de cerere. Austria şi Germania sunt ţările din care, în mod tradiţional, se fac astfel de operaţiuni. (AGERPRES)

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect