3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

CNAIR a desemnat compania austriacă PORR câștigătoare a contractului pentru secțiunea Autostrăzii A1 Sibiu – Boița

Cele mai citite

Compania de drumuri CNAIR a anunțat că a finalizat procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii „Proiectare și execuție autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 1 Sibiu – Boița. Este vorba despre primii 13 kilometri din veriga lipsă a autostrăzii A1, care va începe din Șelimbăr și se va încheia în Boița.
CNAIR a desemnat caștigătorul contractului de proiectare și execuție a secțiunii Sibiu – Boița compania PORR CONSTRUCT SRL, cu o valoare a contractului de 612.647.863,38 Lei fără TVA, echivalentul a 129 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 9,7 milioane euro fără TVA. Durata de realizare a contractului va fi de 48 de luni, din care perioada de proiectare a lucrărilor va fi de 12 luni, iar perioada de execuție a lucrărilor va fi de 36 luni. Asta înseamnă că, dacă acest contract va fi semnat peste 10 zile, porțiunea de autostradă pe care o va construi firma Porr SRL va fi gata peste patru ani. Garanția oferită de constructor este de 10 ani.
Potrivit descrierii din dosar, Lotul 1 aferent Secțiunii 1 se întinde între km. 0+000 – km. 13+170, iar traseul autostrăzii va începe în zona localității Șelimbăr, la intersecția cu centura Sibiu. Aliniamentul se continuă la vest de Drumul național DN7, în paralel cu acesta, fiind amplasat într-o zonă colinară până la km 6, în zona localității Veștem. În continuare, traseul autostrăzii traversează la vest de Tălmaciu, drumul județean DJ 105G, Avrig – Marșa – Tălmaciu – Sadu până în zona Boița unde este prevăzut un nod rutier ce asigură conectivitatea temporară a autostrăzii Sibiu-Pitești cu DN7.
Procesul de semnare a contractului va putea fi inițiat doar după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii.
Firma câștigătoare, PORR SRL, este o subsidiară românească a companiei austriece PORR BAU Gmbh, o firmă de construcții cu specializări multiple. PORR se află în România de mai mulți ani, având la activ două contracte de autostrăzi: o porțiune din Autostrada A1, în zona centurii Arad, și un lot din Autostrada Sebeș – Turda.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect