-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

COLEGIUL BRUKENTHAL ȘI MARQUARDT – PARTENERIAT DE SUCCES LA DEMO ROBOTICA

Cele mai citite

Prima competiție de robotică din seria FIRST Tech Challenge organizată la Sibiu s-a încheiat cu succes, ca urmare a colaborării excelente dintre organizatori și partenerul principal Marquardt România.
Competiția Demo Robotica a fost organizată de echipa Gear Maniacs a Colegiului Național “Samuel von Brukenthal“, sub coordonarea prof. Delilah Florea, și a reunit 29 de echipe din Sibiu, Cluj Napoca, Mediaș, Brașov, Târgu Mureș, Alba Iulia, Pitești, Deva, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Gherla, Craiova, Slatina, Stei, Calafat și Luduș. Cei peste 350 participanți au fost încântați de concurs, de atmosfera destinsă și și-au testat cunoștințele de robotică pentru concursurile regionale și naționale care vor urma în acest an.

Prof. Delilah Florea, coordonatorul echipei Gear Maniacs, a enumerat reușitele din cadrul competiției: “Echipa noastră a acumulat o experiență foarte valoroasă, ne-am testat pregătirea pentru accesul în competițiile naționale. După calificări am ajuns în cadrul unei alianțe care a trecut de semifinale și am jucat în finală”. La finalul competiției, organizatorii au acordat premiile echipelor care s-au înfruntat în finală. Alianța Învingătoare a fost constituită din echipele Byites (Sibiu), Decebal Tech (Deva) și DarkEnergy (Deva), iar Alianța Finalistă a fost formată din TehnoZ (Pitești), ROBOSMART (Slatina) și Gear Maniacs (Sibiu).
Demo Robotica a fost un succes și din punctul de vedere al partenerului principal Marquardt România. “Ne bucuram că am avut încă o dată ocazia să ne implicăm în proiecte educaționale la nivelul comunității prin susținerea acestui eveniment de amploare, care vine să consolideze parteneriatul de tradiție dintre Colegiul Național “Samuel von Brukenthal“ și Marquardt Romania. Este doar una dintre acțiunile din domeniul educației pe care ni le propunem în viitorul apropiat și sperăm ca, alături de partenerii noștri, să dezvoltăm cât mai multe astfel de proiecte“ , declară Bianca Buta – Manager Resurse Umane Marquardt România.
Demo Robotica a fost un concurs demonstrativ, organizat după regulile asociației americane FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), în cadrul căreia echipele se pot pregăti pentru etapele regionale și națională. Competiția FIRST Tech Challenge, înființată în 1989, este organizată pe plan internațional de Asociația FIRST. La nivel național, în România, mișcarea de robotică la nivel de colegiu este susținută de Asociația “Nație Prin Educație”. În România sunt înscrise peste 190 de echipe de robotică, implicând peste 3.000 de elevi în domeniul educației STEM (Science Technology Engineering Mathematics).

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect