Comisia Europeană a alocat 3 miliarde de euro pentru România în cadrul celei de a treia tranșe a sprijinului financiar acordat unui număr de cinci state membre prin intermediul Instrumentului SURE. Alături de România, în cadrul sprijinului financiar acordat astăzi, Belgia a primit 2 miliarde de euro, Ungaria – 200 de milioane de euro, Portugalia – 3 miliarde de euro, România – 3 miliarde de euro, iar Slovacia – 300 de milioane euro.
„Acest sprijin, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase, le va permite respectivelor state membre să facă față creșterilor bruște ale cheltuielilor publice efectuate în vederea menținerii locurilor de muncă. Mai exact, sprijinul financiar menționat anterior va contribui la acoperirea costurilor legate direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 și destinate inclusiv lucrătorilor independenți”, transmite CE.
Cu sprijinul financiar acordat astăzi, 15 state membre au primit aproximativ 40 de miliarde de euro în cadrul instrumentului SURE al UE în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii octombrie și sfârșitul lunii noiembrie.
Odată ce se vor aloca toate sumele în cadrul SURE, România va primi 4,1 miliarde euro.
Instrumentul SURE poate furniza sprijin financiar în valoare de până la 100 de miliarde EUR tuturor statelor membre. Până în prezent, Comisia a propus acordarea unui sprijin financiar în valoare de 90,3 miliarde EUR pentru 18 state membre. Viitoarele tranșe ale sprijinului vor fi acordate în cursul următoarelor luni, odată încheiate respectivele emisiuni de obligațiuni.