19.2 C
Sibiu
luni, august 11, 2025

De aceea fac scandal? Ce pensie ar primi un magistrat dacă se face reforma pensiilor speciale

Cele mai citite

Reforma pensiilor speciale ar reduce drastic veniturile pensionarilor din sistem, dată fiind raportarea la venitul net al salariilor aflate în plată, nu la venitul brut.

Astfel, pensia magistraților nu va mai fi calculată la nivelul de 80% din salariul brut pe ramură aflat în plată, ci la nivelul de 70% din salariul net pe ramură aflat în plată, ceea ce va reduce dramatic pesiile speciale, ajungând chiar să le înjumătățească în unele cazuri, conform calculelor „Adevărul”.

Calculele au fost efectuate ținând cont de ultimele date oficiale privind veniturile magistraților (de dinaintea reducerii sporului pentru condiții vătămătoare) care reflectă nivelul actual al pensiilor aflate în plată și reducerea viitoare a cuantumului, raportată la venitul net, nu la cel brut ca în prezent.

Spre exemplu, conform datelor oficiale analizate de „Adevărul” – publicate pe 31 martie 2025 – salariul brut al unui judecător obișnuit de la un tribunal este cuprins între 19.000 și 23.600 lei, la care se adaugă și multe alte sporuri, precum spor pentru condiții grele de muncă, periculoase sau vătămătoare – 1500 lei; spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității – 5.580 lei.

Ca atare, salariul brut lunar al unui judecător obișnuit de Tribunal este de 30.881 lei, respectiv un net de aproape 18.000 lei lunar.

În prezent, un astfel de judecător se poate pensiona la 48 de ani și poate încasa 80% din salariul brut aflat în plată, adică mai mult decât cei care muncesc și plătesc contribuții la pensii și sănătate, plus impozitul pe venit.

Adică o pensie de 24.700 lei, față de cei aproape 18.000 de lei salariu pe care i-ar încasa dacă ar munci.

Intenția Guvernului de a reduce cuantumul pensiei la 70% din salariul net, în loc de 80% din venitul brut a stârnit nemulțumirea judecătorilor dat fiind că pensia ar fi de numai 12.600 lei, aproape jumătate față de pensia de 24.700 de lei care poate fi încasată acum.

Potrivit ultimelor informații oficiale consultate de „Adevărul”, președintele Înalte Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) are un salariu brut de aproape 41.000 de lei, la care se adaugă sporurile pentru condiții de muncă, grele, vătămătoare ori periculoase, spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și sporul pentru păstrarea confidențialității în valoare de maximum 12.274 de lei, plus indemnizația pentru titlul științific de doctor de 950 de lei.

Formula actuală de calcul al pensiei, de 80% din salariul brut, i-ar aduce fostului președinte ÎCCJ o pensie de 43.200 de lei. În cazul aplicării formulei de 70% din salariul net aflat în plată, pensia ar scădea la 21.924 lei.

Un judecător de la ÎCCJ are în prezent un salariu brut cuprins între 33.714 și 36.194 lei, plus sporurile sus-amintite cuprinse între 10.114 lei și 10.858 lei, rezultând un venit lunar cuprins între 43.828 lei brut ( 25.400 lei net) și 47.052 lei brut (27.290 lei net).

Pensia actuală, calculată la 80% din brutul aflat în plată este cuprinsă între 35.062 lei și 37.641 lei.

Aplicarea cotei de 70% la salariul net ar duce la o scădere a pensiei la 17.780 lei (față de 25.062 lei în prezent), respectiv 19.103 lei (față de 37.641 lei).

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Restricții de circulație la început de săptămână pe Valea Oltului

Pe parcursul zilei de luni, 11 august, vor fi în vigoare mai multe restricții de circulație pe DN 7...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect