0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Guvernul a aprobat alocarea de fonduri externe nerambursabile pentru școli

Cele mai citite

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru alocarea din fonduri externe nerambursabile a 175 de milioane de euro pentru achiziţia de echipamente IT şi materiale sanitare în vederea începerii noului an şcolar, a declarat, luni, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la finalul şedinţei Executivului, scrie Agerpres.

Potrivit lui Ionel Dancă, 100 de milioane de euro se vor folosi pentru achiziţia de tablete şi dispozitive electronice pentru învăţământ online pentru aproximativ 500.000 de elevi, iar 50 de milioane de euro vor fi fonduri pentru acoperirea cheltuielilor legate de achiziţia materialelor de protecţie sanitară şi medicală – măşti şi dezinfectanţi în şcoli.
Totodată, 25 de milioane de euro vor alocate pentru achiziţia de containere sanitare mobile care vor beneficia, în acelaşi timp, de o finanţare de 5.000 de euro/container pentru racordul la infrastructura de apă şi canalizare.
„Practic, vorbim de un număr de 5.000 de containere sanitare care vor permite la începerea anului şcolar să asigure necesităţile din punct de vedere sanitar pentru elevi, respectiv toalete, chiuvete, apă curentă pentru igienizarea şi pentru asigurarea necesităţilor, din punct de vedere sanitar, ale elevilor”, a explicat Dancă.
Acesta a precizat că pentru aceste fonduri pot aplica autorităţile locale, inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile şcolare, individual sau în parteneriat.
„Pot cere decontarea cheltuielilor efectuate pe aceste categorii de obiective începând din luna octombrie, important, însă, este că este permisă decontarea cheltuielilor pentru aceste categorii de achiziţii efectuate începând cu 1 august. Practic, autorităţile locale care au achiziţionat tablete pentru elevi, dispozitive electronice pentru învăţământul online, măşti, materiale de protecţie sanitară, care au efectuat deja aceste achiziţii începând cu data de 1 august, sunt eligibile pentru decontarea acestor cheltuieli şi pot depune cererea pentru finanţarea lor de către Ministerul Fondurilor Europene începând din luna octombrie. Este o ordonanţă extrem de importantă pentru asigurarea în condiţii cât mai bune a începerii noului an şcolar”, a mai spus Ionel Dancă, conform sursei citate.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect