5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Guvernul Dăncilă a legiferat amnistia fiscală prin OUG. Datornicii cu peste 1 milion de lei vor putea scăpa de peste 50% din obligații

Cele mai citite

Guvernul României a adoptat o ordonanță care introduce aministia fiscală, așa cum a fost ea denumită oficial, pentru companiile cu datorii, dar și pentru persoane fizice. Practic, ordonanța stabilește modul în care cei care aveau datorii la sfârșitul anului 2018 către stat vor fi scutiți de sumele accesorii (penalități) dacă datoria este plătită până în noiembrie.
Principalele prevederi ale ordonanței prezentate de ministrul Eugen Teodorovici se referă la scutirea de plata penalităților, pentru datoriile de sub 1 milion de lei, cu condiția ca datoria principală să fie achitată până la 30 noiembrie, scutirea și reeșalonarea plăților pentru sumele mai mari de 1 milion de lei, iar în acest caz, în anumite condiții, va putea fi anulată până la 50% din datoria principală.
Măsurile vor fi aplicate fără discriminare persoanelor fizice, companiilor private și de stat, organizațiilor neguvernamentale, instituțiilor publice și unităților administrativ-teritoriale, a anunțat premierul Viorica Dăncilă. Eugen Todorovici  a precizat că ”nu este vorba de amnistie, ci de restructurare” a datoriilor fiscale, iar măsura nu a fost luată din lipsa fondurilor la bugetul de stat, ci a fost lansată ca urmare a unui dialog cu mediul de afaceri și chiar cu organisme financiare internaționale, precum FMI.
În ceea ce privește persoanele fizice și entitățile fără personalitate juridică se aplică măsura anulării dobânzilor și penalităților indiferent de cuantumul datoriilor acumulate către bugetul de stat, dacă achită obligațiile principale până la data de 30 noiembrie 2019.
Măsura poate fi aplicată și de către alte autorități sau instituții publice care administrează obligații bugetare, precum și de unitățile administrativ teritoriale pentru contribuabilii pe care îi administrează. De asemenea, unitățile administrativ-teritoriale care au datorii către bugetul de stat vor beneficia de facilități similare dacă își achită obligațiile până la data de 30 noiembrie 2019.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

VIDEO-„Celentano” din Las Fierbinți, mesaj manifest: „„Bă, da’ am înnebunit de tot?!

Actorul Adrian Văncică, interpretul personajului „Celentano” din serialul „Las Fierbinți”, îndeamnă românii la vot responsabil, într-un mesaj care s-a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect