20.2 C
Sibiu
miercuri, septembrie 10, 2025

Ilie Bolojan: Că ne place, că nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare

Cele mai citite

Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, că trebuie crescută vârsta de pensionare, la toate categoriile, în aşa fel încât populaţia cu vârste între 50 şi 65 de ani care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este în prezent.

Premierul a explicat că, dacă nu va creşte vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, se va ajunge „într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii”, peste cinci sau zece ani.

„Din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care avem nevoie de mai mulţi oameni în piaţa muncii, în piaţa reală a muncii.

Şi pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creştem vârsta de pensionare, în aşa fel încât, în intervalul 50 – 65 de ani, populaţia care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine să o înlocuiască.

Gândiţi-vă că generaţiile noastre, care sunt de 400.000 – 500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieşi la pensie peste zece ani, iar în spate vin generaţii de 200.000, şi, practic, dacă nu creştem vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situaţie de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani.

Şi trebuie să spunem asta, nu putem amaneta viitorul generaţiilor care vin după noi, mutându-le nişte împrumuturi în viitor sau neluând nişte măsuri care să reaşeze lucrurile într-o structură normală„, a afirmat Bolojan, la TVR Info, întrebat dacă în pachetul trei de reformă vor intra şi măsurile privind celelalte categorii care au pensii speciale, pe lângă cele ale magistraţilor.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

PONTUL AVOCATULUI. Răspunderea administratorului – când ANAF îți sare direct în portofel, fără insolvență intermediară

Există două tipuri de administratori de firme în România:1. Cei care știu că situația financiară e gravă, dar își spun:...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect