Facturile la energie ar trebui să scadă din a doua jumătate a anului 2026, a declarat premierul Ilie Bolojan într-o emisiune la Digi 24.
El a explicat, la Digi 24, că acest lucru se va întâmpla datorită unităţilor de stocare a energiei fotovoltaice.
„Vom putea stoca la prânz o parte din energia electrică foarte ieftină, să o folosim seara. Domeniul energiei este vital, pentru că de el ţine competitivitatea marilor noastre firme.
Dacă eşti în competiţie pe piaţa europeană cu o companie care are energia cu 15% mai ieftină decât tine, nu mai eşti competitiv”, a precizat Bolojan.
El a criticat întârzierea finalizării centralei de la Iernut, menţionând că, din cauza „incapacităţii administrative”, proiectul nu a fost realizat deocamdată, deşi necesita doar doi – trei ani.
„Sâmbătă, fără publicitate, m-am dus lângă Târgu Mureş, la Iernut. La Iernut avem un proiect din 2016 şi nu suntem în stare să terminăm un grup mare pe gaz – de 10 ani suntem în această situaţie.
Mai avem ceva să terminăm, câteva procente, probabil că 5% din toată lucrarea, dar suntem în situaţia în care am reziliat până acum – e a doua oară că reziliem contractul cu firma – şi datorită unei incapacităţi administrative stai 10 ani după o centrală pe care alţii o fac în doi – trei ani de zile.
Deci, primul lucru care trebuie să îl facem, şi îl facem, este să investim în centrale de producţie pe gaz, pentru că avem gaz în România”, a declarat Bolojan.
Potrivit acestuia, o altă greşeală a constat în faptul că hidrocentralele realizate în proporţie de peste 70% nu au fost finalizate, din „diferite motive” de mediu.
„Trebuie să ne terminăm hidrocentralele. Un alt lucru greşit pe care l-am făcut este că, pe diferite motive de mediu, am lungit foarte mult finalizarea hidrocentralelor, care sunt începute de 30 de ani, de 20 de ani, şi sunt, cea mai mare parte, într-o proporţie de peste 70% realizate”, a mai spus Bolojan.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.