Cei care doresc să-și facă o căsuță de vacanță în zona Păltiniș sau vor să-și pună pe picioare o mică afacere de alimentație publică pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din județ, pe care turiștii mișună toată ziua, pot începe cu un canton pe care Consiliul Județean îl vinde la un preț foarte bun.
Cantonul forestier aflat la kilometrul 21, pe DJ 106A, Sibiu – Păltiniș – de fapt o cabană în zona Păltiniș construită acum 50 de ani – va fi scos la vânzare. Consiliul Județean Sibiu a finalizat procesul de evaluare și a înaintat consilierilor propunerea de vânzare, la un preț care ar putea fi considerat o bună afacere. Evaluatorii au estimat că prețul imobilului este de circa 15.000 de euro, iar prețul final propus de CJ este destul de apropiat de această valoare.
Proprietatea care se vinde este compusă dintr-un teren de 810 metri pătrați, cu ieșire chiar la drumul asfaltat, împrejmuit cu gard de beton, pe care se află o construcție cu o suprafață de 94 metri pătrați, construită în 1968. Imobilul se află pe teritoriul comunei Cristian, în extravilanul acestei localități. Potrivit evaluatorilor, clădirea este din lemn, pe o fundație de beton, cu acoperiș cu șarpantă acoperit cu țiglă. Are doar parter, împărțit în 5 camere, 3 holuri, cu suprafața utilă de 79,79 de metri pătrați.
La interior starea este degradată: tencuială parțial căzută, urme de infiltrații din ape pluviale, dușumeaua de scândură deteriorată, la fel și tavanul. Nu există instalații electrice, sanitare și de încălzire. De asemenea, lipsește tâmplăria exterioară sau interioară. Și structura de rezistență este afectată de timp și intemperii: „Structura de rezistență a învelitorii compusă din grinzi, stâlpi, pană , cosoroabă și căpriori din lemn prezintă lații de susținere a țiglelor în anumite zone locale degradări din infiltrațiile de la apele pluviale și încărcarea din zăpadă precum și starea afectată (ardere cu alterarea secțiunii elementului de rezistență) a capetelor căpriorilor dinspre stradă , capete degradate care prezintă urme ale unui incendiu local cu regim și perioadă de producere necunoscute”, se arată în descrierea clădirii.
Evaluatorii au reușit să aprecieze că prețul terenului în zona în care se află cantonul ar fi de 9 euro pe metru pătrat, astfel că valoarea acestuia ar fi de 7.200 de euro. Construcția a fost evaluată la un preț de 7.854 de euro, având în vedere starea degradată în care se prezintă. În total, prețul întreg al proprietății a fost evaluat la 15.054 de euro, respectiv 70.179 de lei. Pe de altă parte, valoarea de inventar a clădirii în actele CJ este de 67.009 lei. În aceste condiții, angajații Consiliului Județean au stabilit un preț de vânzare mai mare decât cel propus de evaluatori, la 73.503 lei, format din prețul de inventar al terenului și valoarea evaluată a clădirii.
Proiectul de hotărâre care va fi aprobat de consilierii județeni prevede ca vânzarea să se facă în sistem licitație publică cu ofertă în plic închis.