3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Legea care permite amânarea chiriei pentru companii și persoane fizice a fost promulgată

Cele mai citite

Legea care prevede posibilitatea amânării chiriei, atât pentru persoane fizice, cât pentru și companii a fost promulgată de președintele Iohannis și va intra în vigoare imediat după publicare în Monitorul Oficial. 
Românii vor avea posibilitatea de a-și amâna chiria pentru perioada stării de urgență și încă 30 de zile după, potrivit noii legi, plata chiriei ”va fi efectuată de către organul fiscal teritorial competent, în contul locatorilor, la cererea locatarilor”. Legea ar putea fi folosită și de chiriașii din mall-uri, care sunt grav afectați de închiderea acestor centre comerciale și care au solicitat, fără rezultat, diminuarea sau suspendarea chiriei pe perioada stării de urgență și de alertă.
Valoarea maximă a chiriei lunare pentru care va putea fi cerută amânarea va fi de maximum 10.000 lei, pentru fiecare locație, în cazul operatorilor economici, și de maximum 2.000 lei, pentru o singură locație, în cazul persoanelor fizice.
Proprietarul va beneficia de scutire la plata impozitului dacă va reduce din chirie. Potrivit noii legi, ”Locatarii: operatori economici, practicanți ai profesiilor liberale, entitățile juridice de drept privat, a căror activitate a fost întreruptă sau ale căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puțin 15% în luna martie 2020 față de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgență, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgență, pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi și penalități, plata chiriei pentru folosința imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuințe”.
Pot face cerere de plată catre operatorul fiscal teritorial competent, locatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  1. a) chiria lunară specificată în actul adițional dintre locator și locatar este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020.
  2. b) valoarea maximă a chiriei lunare din actul adițional este de maximum 10.000 lei pentru operatorii economici pentru fiecare locație și maximum 2.000 lei pentru persoane fizice pentru o singură locație. Noua lege mai prevede că în anul 2020 vor fi scutiți de impozitul pe venitul din închiriere/subînchiriere sau uzufruct contribuabilii care reduc pe perioada anului 2020 contravaloarea folosinţei bunului imobil, stabilită în bani și/sau în natură, potrivit contractului încheiat între părți, cu cel puţin 30% faţă de contravaloarea folosinţei bunului imobil aferentă lunii februarie 2020.

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect