Cele două mall-uri din perimetrul orașului Sibiu vor avea în parcările acestora stații de încărcare rapidă, de 50 kW DC și 22 kW AC, care vor putea fi folosite de proprietarii de mașini electrice aflați la cumpărături.
Enel X România, divizie dedicată „serviciilor avansate de energie” din grupul Enel, a anunțat că a instalat 25 de stații de încărcare a mașinilor electrice în România, între care și cinci stații amplasate în Sibiu.
Enel și NEPI, compania care deține cele două mall-uri din perimetrul orașului Sibiu, instalează cinci stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice, în mall-urile din oraș. Stațiile fac parte dintr-o rețea mai amplă, care acoperă circa 1000 de kilometri de drumuri din România, ce totalizează 25 de stații de încărcare rapidă. Celelate 20 de stații se află în București, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara, Buzău, Galați, Brăila, Târgu-Jiu și Satu Mare. Enel spune că va ajunge astfel la 120 de stații de încărcare a vehiculelor electrice, amplasate în România.
Achiziția de automobile electrice a cunoscut o creștere importantă în ultimul an, ca urmare a subvențiilor acordate de guvern, prin Ministerul Mediului, în cadrul Programului Rabla. În acest an, sunt așteptate alte aproximativ 1000 de automobile electrice, vândute de marca Dacia, pentru care clienții au făcut deja precomenzi. În același timp, ministrul mediului a anunțat că va mări suma alocată subvenției astfel încât să permită achiziția a circa 6000 de mașini.
Sibiul are deja stații de încărcare la supermarketurile Kaufland, dar și în parcarea situată în centrul istoric. De asemenea, constructorul american Tesla a anunțat că va instala un Supercharger în Sibiu, parte din planul său de acoperire a traseului Arad – București.
„Acum, prin rețeaua creată de Enel X în România , orice șofer poate traversa țara de la Timișoara la Constanța la volanul unui vehicul electric, fără emoții”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility, Enel X România.
„În cadrul centrelor noastre comerciale vom pune la dispoziția clienților locuri de parcare special amenajate pentru accesul la stațiile de încărcare a mașinilor electrice, atât în parcările noastre subterane, cât și supraterane”, a menționat Marius Barbu, Asset Director, NEPI Rockcastle.
Parteneriatul dintre Enel X și NEPI Rockcastle presupune instalarea a 11 stații JuicePump și a altor 14 de tip JuicePole, fiecare dintre cele 25 permițând reîncărcarea simultană a două vehicule electrice. Cu aceste unități, numărul punctelor de reîncărcare instalate de Enel X România în toată țara depășește 120.
Stațiile de reîncărcare JuicePump vor permite reîncărcarea a două vehicule electrice în același timp cu o putere de 50 kW DC respectiv 22 kW AC. În curent continuu, încărcarea până la 80% din nivelul bateriei durează aproximativ 25 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii. Cele de tip JuicePole vor avea o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare dintre stații permite reîncărcarea simultană a două vehicule electrice și încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcție de modelul și specificațiile mașinii.