0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Ministerul Finanțelor Publice continuă să se împrumute la populație cu dobânzi de până la 4,5%

Cele mai citite

Ministerul de Finanțe a anunțat o nouă emisiune de titluri de stat destinate populației, în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1,2 și 3 ani. Dobânzile vor fi între 3,5 și 4,5% pe an.
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, noile titluri de stat emise în luna septembrie vor putea fi cumpărate începând cu 16 septembrie. În perioada 16 – 30 septembrie 2019 ele pot fi cumpărate de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului, iar în perioada 16-27 septembrie 2019, prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, ( 16-26 septembrie 2019 din mediul rural).
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.
În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe tot parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Prospectul de emisiune, și orice eventuale modificări ale acestuia, se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro , https://www.posta-romana.ro

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect