CNAIR a anunțat că a predat companiilor care au câștigat licitațiile pentru concesiunea spațiilor de servicii de pe cele 13 loturi aflate pe A1 și A2, în vederea operării, întreținerii și amenajării. În județul Sibiu sunt două spații, dar autostrada până la Nădlac va avea în total 11 loturi cu spații pereche, din care trei sunt în zona Sibiu – Sebeș. În toate acestea vor exista inclusiv stații de încărcare a mașinilor electrice.
CNAIR a predat amplasamentele de pe Autostrada A1 (sector Sibiu – Nădlac și sector Pitești – București) și de pe A2, după ce au fost îndeplinite condițiile specifice primei etape din cadrul Contractelor de concesiune de servicii în scopul utilării/ dotării, operării și întreținerii spațiilor pentru servicii aflate pe autostrăzile deschise traficului rutier. Sunt doi concesionari care au câștigat aceste loturi, Rompetrol Downstream SRL și Mol Petroleum Products SRL. Județul Sibiu are o pereche de stații, aflate pe Lotul 11, ce vor fi amenajate și operate de Rompetrol, pe raza comunei Cristian. Cele două au avut alți operatori temporari, cu stații de carburanți mobile, care însă nu au câștigat licitația. Celelalte două stații din apropiere de Sibiu vor fi construite pe raza comunelor Pianu și Câlnic, în județul Alba.
Conform contractelor, companiile care au preluat spațiile au obligația să le operereze, să le întrețină și să le doteze cu echipamente minime obligatorii prevăzute în caietul de sarcini: parcare, toalete publice, stații distribuție carburant, inclusiv stații de reîncarcare vehicule electrice, spații comerciale și snack-bar.
Termenul până la care toate dotările minime obligatorii trebuie să fie finalizate este de 12 luni.
Lot 1 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 558+380, Autostrada A1 Nadlac – Arad Pecica
Lot 2 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 530+536, Autostrada A1 Arad-Timisoara Sagu
Lot 3 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 500+596, Autostrada A1 Timisoara – Lugoj Giarmata
Lot 4 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 481+646, Autostrada A1 Timisoara – Lugoj Recas
Lot 5 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 446+890, Autostrada A1 Lugoj – Deva Traian – Vuia
Lot 6 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 428+310, Autostrada A1 Lugoj – Deva Faget
Lot 7 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 389+710, Autostrada A1 Lugoj – Deva Ilia
Lot 8 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 340+500, Autostrada A1,
VO Deva – Orastie la standard de autostrada Orastie
Lot 9 Spatii de Servicii km 316+560 dreapta si km 316+360 stanga, Autostrada A1 Orastie – Sibiu Pianu
Lot 10 Spatii de Servicii km 297+900 stanga si km 297+000 dreapta, Autostrada A1 Orastie – Sibiu Câlnic
Lot 11 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 260+160, Autostrada A1 Orastie – Sibiu Cristian
Lot 12 Spatii de Servicii stanga si dreapta km 110+100, Autostrada A1, Tronson Bucuresti – Pitesti Pitesti
Lot 13 Spatii de Servicii km 196+440 stanga si km 196+940 dreapta Autostrada A2 Medgidia – Constanta Murfatlar