În urma discuţiilor cu numeroase persoane care interacţionează frecvent cu sistemul bancar, marea majoritate au observat o schimbare în modul de abordare al băncilor. Începutul anului 2011 a reprezentat şi o schimbare a perspectivei băncii şi a orientării faţă de nevoile actuale ale clienţilor şi exprimarea dorinţei susţinerii acestora în această perioadă de uşoara revenire a situaţiei economice, apreciind şi aplicând conceptul de ,,friendly bank”. Deschiderea băncii faţă de client şi lansarea provocării de a participa la discuţii deschise cu persoanele interesate de produsele băncii sau chiar cu persoane ale căror cereri de produse şi servicii au fost refuzate cândva reprezintă un avantaj pe care clienţii băncilor l-ar putea schimba în ofertarea de produse personalizate. Tot în sprijinul clienţilor se menţine şi extinde ofertarea de produse bancare fără participarea FNGCIMM pentru cei care nu au reuşit să contracteze credite prin programul Prima Casă. Din ce în ce mai multe bănci îmbogăţesc oferta de produse de creditare cu o variantă de finanţare similară Primei Case. În ceea ce priveşte oferta de finanţare a persoanelor juridice se activează din nou varianta finanţării cu susţinerea Fondului European de Investiţii. Creditele sunt acordate cu garanţii minime la un nivel mai mic de dobânzi, datorită garanţiilor din fonduri europene. Pentru că parteneriatul cu banca oferă sprijin şi suport în dezvoltarea unei afaceri la momentul potrivit, comunicarea prin care se ajunge la un numitor comun în relaţia de parteneriat poate fi foarte bine fructificată în această perioadă în care banca deşi analizează în acelaşi mod riscul şi corectitudinea documentelor/ informaţiilor pe care se bazează în luarea unei decizii de susţinere sau nu este dispusă să asculte activ clientul şi să găsească împreună cu el o nouă variantă de produs pentru necesitatea curentă. ec. Adina Vintilă
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ/VIDEO: Horațiu Potra, fiul și nepotul său, aduși în cătușe în România
Horațiu Potra, Alexandru Cosmin Potra și Dorian Potra au fost aduși în România, urmare a finalizării procedurii de extrădare.Cei...
Articolul precedent




