9.1 C
Sibiu
miercuri, aprilie 8, 2026

Nu ne-a spus spus nimeni: fiecare avem deja 12.000 de euro datorie la stat

Cele mai citite

Românii duc în spate o povară financiară despre care se vorbește prea puțin, dar care crește de la an la an. Practic, fiecare cetățean ajunge să „datoreze” în medie aproximativ 12.000 de euro din cauza împrumuturilor făcute de stat.

Nu este un credit pe care l-ai semnat personal și nici unul pentru care ai fost întrebat. Este rezultatul deciziilor guvernamentale de a finanța deficitul bugetar prin împrumuturi masive de la bănci și instituții financiare internaționale.

Pe termen scurt, aceste împrumuturi ajută statul să plătească salarii, pensii și investiții. Pe termen lung însă, ele se transformă într-o presiune tot mai mare asupra economiei – și implicit asupra contribuabililor.

Economiștii avertizează că ritmul alert al îndatorării poate deveni periculos dacă nu este ținut sub control. Cu cât datoria publică crește, cu atât costurile de finanțare devin mai mari, iar spațiul pentru cheltuieli viitoare scade.

„Această creştere a datoriei ar putea presupune în final şi îngheţarea cheltuielilor publice care ar duce statul într-o situaţie de austeritate.

Îngheţarea salariilor la stat înseamnă o limitare a investiţiilor şi în această perioadă de îngheţare nu cresc pensiile”, spune Veronica Duțu, consultant fiscal.

„Ne cresc costurile la alimente, costul vieţii, la utilităţi, la tot. În momentul în care bugetul are deficit, te împrumuţi ca să ce? Ca să îţi plăteşti cheltuielile pe care ţi le-ai bugetat. Salarii, pensii…”, a precizat la rândul său Gabriel Biriș, expert fiscalitate.

În lipsa unor reforme, nota de plată se va regăsi, ca și până acum, în taxe mai mari, investiții mai puține și un nivel de trai sub presiune.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Victorie mare la Vâlcea pentru CSU

CSU Sibiu a continuat evoluția bună din finalul partidei cu liderul CSM Oradea și în deplasarea de la Vâlcea....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect