Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de peste 19.400 de afaceri.
Cifra este în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de o companie specializată în administrare şi lichidare.
Totodată, numărul firmelor în dificultate, aflate în diverse stadii de insolvenţă, radiere, suspendare a activităţii sau dizolvate, a depăşit 64.000, de asemenea un record al ultimilor 4 ani.
„Creşterea preţurilor, scăderea consumului, reducerea activităţii economice şi accentuarea fenomenului de dezintermediere au făcut ca economia să frâneze semnificativ cu consecinţe negative pe lanţurile de business.
Posibila majorare a taxelor şi impozitelor ar putea accentua semnificativ declinul activităţii economice”, se precizează în analiza Sierra Quadrant.
Conform sursei citate, 19.442 de companii au fost dizolvate în perioada ianuarie-iunie 2023, în creştere cu 18,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (16.447), precedentul record fiind înregistrat în 2018, când 18.570 de firme au fost dizolvate.
„Cele mai multe firme dispărute din mediul economic sunt din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (5.401), în creştere cu 6,3% faţă de perioada similară din 2022”, se mai precizează în document.