Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a comandat, miercuri, câteva mii de măşti de protecţie de la o companie din județul Sibiu şi halate şi capişoane de la o fabrică din Mârşa, recunoscută pentru producţia de steaguri, a declarat, pentru AGERPRES, directorul unităţii medicale, Cornel Benchea.
ACTUALIZARE: Compania care a primit comanda de la Spitalul Județean este Coramed, cu sediul în Sibiu și unitate de producție în Călan, județul Hunedoara.
„Acum am semnat o comandă să ne facă câteva mii de bucăţi cum sunt şi pe urmă le testăm. De ieri au făcut prima serie”, a spus Cornel Benchea.
Şi ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a confirmat că fabrica din Cisnădie a început, de marţi, producţia de măşti.
„Astăzi s-au produs primele 5.000 de măşti în România. Colaborăm de mulţi ani cu cei de la Coramed, de lângă Sibiu. Am lucrat pentru prima dată cu ei în Franţa (…). Am dat libertate totală spitalelor să-şi activeze reţelele proprii de distribuţie. Noi le dăm fonduri suplimentare”, a spus Victor Costache marţi seara.
Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, şi directorul SCJU au precizat, pentru AGERPRES, că fabrica de steaguri de la Mârşa a început să producă materiale de protecţie pentru personalul medical.
„Ei pot să facă pelerine şi capişoane. Ei nu pot face măşti, nu pentru prima linie, dar pot fi folosite de celălalt personal. Le-am dat şi lor să facă ceva, dar nu pentru ATI, Infecţioase, Urgenţă. Le vedem după ce ne vin”, a explicat Cornel Benchea, referindu-se la producţia de la Mârşa.
Potrivit acestuia, în urmă cu câţiva ani, la Cisnădie s-au mai produs măşti de protecţie pentru spitale, dar acestea erau mai scumpe decât cele importate din China.