Daniela Arnăutu
Potrivit unui analize a presei economice europene, piața imobiliară din România intră în declin, pe fondul creditelor imobiliare tot mai puține și mai dificil de obținut, dar și a unei creșteri spectaculoase a taxelor, în 2026.
La începutul lunii decembrie 2025, potrivit The European Times, prețurile, care până acum creșteau în mod miraculos și imprevizibil, au început să înregistreze o scădere în mai multe orașe mari din România, iar oamenii au tendința de a amâna contractarea unui credit imobiliar, din cauza taxelor foarte mari, dar și pe fondul instabilității economice.
Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în noiembrie 2025, românii au cumpărat 50.059 de imobile, cu 8.443 mai puține decât în luna octombrie și cu 8.356 mai puține decât anul trecut în noiembrie.
În octombrie 2025, cu 19% mai puține tranzacții decât în octombrie 2024
În cee ace privește volumul tranzacțiilor imobiliare, în octombrie 2025 acestea au scăzut cu 19%, comparative cu octombrie 2024, pe fondul majorării TVA pentru locuințe de la 9% la 21%.
„Creșterea TVA pune presiune masivă pe cumpărători: creditele necesită mai mult avans, iar ratele lunare cresc automat”, a declarat pentru presa europeană Antoanela Comșa, director adjunct în cadrul Global Vision. Cele mai afectate sunt garsonierele și apartamentele mici – segmentul care în mod tradițional se vindea cel mai repede.
De asemenea, potrivit specialiștilor imobiliari, în unele orașe, precum Iași și Oradea, prețurile au scăzut cu circa 2%.
Se construiește în continuare, dar sunt tot mai puțini cumpărători
Presa străină a mai semnalat un paradox al pieței imobiliare românești: în 2025 s-a construit mult, dar numărul cumpărătorilor s-a redus. Volumul lucrărilor a crescut cu 9%, iar segmentul rezidențial cu 11,3%, semn că investitorii au reluat proiectele începute în anii anteriori. În schimb, numărul tranzacțiilor a scăzut cu aproximativ 3%.
Bucureștiul, lider la vânzări
Pe piața imobiliară din România, Bucureștiul rămâne lider la vânzări (7.983 de imobile), urmat de Ilfov (4.029) și Timiș (2.804). La polul opus, județe precum Teleorman (26 tranzacții), Călărași (236) sau Covasna (324) au înregistrat valori extrem de mici, semn al unei piețe fragmentate și afectate puternic de scăderea cererii.
Și creditele ipotecare confirmă aceeași tendință descendentă: în noiembrie au fost înregistrate 33.833 de ipoteci, cu 714 mai puține decât anul trecut, potrivit ANCPI.
Taxele tot mai mari influențează piața
Ca urmare a deciziei Curții Constituționale, de pe 10 decembrie 2025, de creștere a taxelor și impozitelor, piața se va schimba radical.
Guvernul României a decis majorarea, de la 1 ianuarie 2026, pentru:
– impozitele pe locuințe,
– impozitele pe terenuri,
– impozitele pe mașini,
– alte taxe locale.
Astfel, din 2026, în multe orașe mari, impozitele pot crește cu 50–80%, în funcție de valorile stabilite de autoritățile locale.
Experții avertizează că aceste schimbări, combinate cu inflația, cu creșterea dobânzilor și cu perspectivele economice incerte, pot accentua stagnarea pieței imobiliare în 2026.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




