Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4% în ultima lună a lui 2019, în creștere de la 3,8% în noiembrie, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Cifra depășește estimările BNR.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,08%, cele nealimentare cu 3,31%, iar preţul serviciilor a înregistrat un avans de 4,16%.
„Preţurile de consum în luna decembrie 2019 comparativ cu luna decembrie 2018 au crescut cu 4,0%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,0%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2019 – decembrie 2019) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2018 – decembrie 2018), calculată pe baza IPC (indicii prețurilor de consum n.r.), este 3,8%”, precizează INS, citat de Agerpres.
Banca Naţională a României a scăzut la 3,8%, de la 4,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2019 şi estimează o inflaţie de 3,1% pentru sfârşitul acestui an.
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estima în noiembrie că procesul de dezinflaţie va continua pe fondul epuizării excesului de cerere de consum, iar inflaţia medie anuală va ajunge la 2,6% în anul 2023, de la 3,8% în 2019.
Potrivit Fondului Monetar Internaţional, anul acesta preţurile ar urma să urce cu 3,3%, faţă de o majorare de 3%, cât estima în primăvara trecută.