Sunt anunțate tăieri de salarii ale directorilor și angajaților de la CFR Călători, precum și reducerea săptămânii de lucru.
Salariul lui Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, precum și al celorlalți directori ai companiei de stat, va fi redus cu 10%, scrie Club Feroviar.
Pentru cei 1.400 de angajați de la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, cărora li s-a redus programul de muncă de la 5 la 4 zile pe săptămână, veniturile vor scădea cu 20%, spre deosebire de salariul directorul general al CFR Călători care va suferi o tăiere de doar 10%, deși acesta se lăuda cu venituri de 11.000 de euro lunar.
Măsura de reducere a salariilor directorilor companiilor feroviare se va aplica inclusiv la nivelul filialelor și al sucursalelor companiilor. Toți cei vizați au fost de acord să-și reducă salariile în urma unei discuții în acest sens pe care au avut-o cu ministrul, arată sursa citată.
„În urma discuțiilor, pe care le-am purtat cu directorii generali ai CFR Infrastructură și CFR Călători, aceștia, alături de directorii financiari ai celor două companii, își vor reduce indemnizațiile cu 10%.
Totodată, și directorii generali și financiari ai filialelor CFR Infrastructură (Informatică Feroviară, Electrificare CFR și Tipografică Feroviară) își vor reduce indemnizațiile cu 10%.
Tot cu 10% își vor reduce indemnizațiile și directorul general și financiar de la SCRL Brașov – filială a CFR Călători”, a anunțat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.




