-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Restaurantele s-ar putea redeschide indiferent de rata de incidență, dacă își vaccinează angajații

Cele mai citite

Guvernul României analizează în acest moment o soluție posibilă pentru redeschiderea restaurantelor. Acestea ar putea să capete un fel de „imunitate” în fața prevederilor legislative care impun o rată de incindență de maxim 3% în localitate, pentru ca să poată fi deschise la interior.

Specialiștii din guvern discută în prezent despre o formulă de deschidere a restaurantelor, care să nu mai fie dependentă de rata de incidență cumulată a cazurilor COVID-19, potrivit premierul Florin Cîțu. Autoritățile iau în calcul să impună unităților de tip restaurant să își vaccineze personalul, astfel încât să nu mai prezinte un risc ridicat de infectare.

​„Pentru restaurante am propus, discutăm, nu e o decizie luată, că, dacă își vaccinează tot personalul să nu mai fie legați de rata de incidență, crește scade rata de incidență să-i închidem. Dacă are tot personalul vaccinat să aibă un statut special”, a spus premierul.

Declarațiile au fost făcute în contextul campaniei de vaccinare, pe care Florin Cîțu o promovează intens, astfel încât România să poată atinge un procent considerabil de persoane vaccinate până la începutul verii.

„Trebuie să mergem să ne vaccinăm. Eu cred că implicarea tuturor actorilor din economie, pentru că vrem să revenim la normalitate, va ajuta foarte mult această campanie de vaccinare. Până la urmă, depinde doar de noi. Guvernul va face tot ce poate, dar Guvernul nu este cel mai bun administrator al resurselor din economie. Şi este bizar să vii să ceri de la Guvern, când de fiecare dată spui să te lase Guvernul în pace. Ceea ce am făcut eu a fost să pun la dispoziţie dozele de vaccin”, a spus premierul. „Dacă vrem să revenim la normalitate trebuie să ne vaccinăm, nu există alte căi”, a concluzionat Cîțu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect