5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Retrasib și SGB-SMIT Group. Zece ani de performanță

Cele mai citite

Compania Retrasib, singurul producător de transformatoare de putere cu tensiuni de până la 400 kV  din România, a aniversat 10 de ani de când face parte din concernul internațional SGB-SMIT. Momentul a fost aniversat, la Sibiu, în cadrul unui eveniment special.

CEO-ul Retrasib, Claudia Gherghel – Diaconeasa a punctat acest moment, făcând o scurtă retrospectivă a colaborării derulate cu SGB-SMIT. „A fi parte din grupul SGB-SMIT, unul dintre liderii mondiali în producția de transformatoare, este o mare realizare. Grupul investește în capacitătile de producție și competențe, iar ceea ce realizează este unic în lume. Ne-au sprijinit să ajungem, astăzi la performanța de a fi singurul producător de transformatoare cu tensiuni de până la 400 kV din țară.

Totodată, echipa s-a mărit în permanență, de la sub 100 de angajați, când am pornit la drum, la peste 350 de angajați în curând şi continuăm să creștem. A fost o călătorie intensă, cu o serie de provocări pe care le-aș dori tuturor oamenilor de afaceri din lume.  Am fost aici acum 10 ani, suntem astăzi tot aici și știu clar unde vom fi peste încă 10. Până în 2014, tot ceea ce produceam era destinat pentru industria energetică națională, adică doar pentru România.

Pot spune că ne-am întâlnit cu partenerul nostru exact în momentul în care eram pregătiți să ieșim la export. În prealabil însă, am început să concurăm la diferite concursuri de oferte și licitații în străinătate și astfel am devenit cunoscuți. Grupul a aflat despre noi, despre capacitățile noastre, despre potențialul nostru și despre performanțele noastre, iar colaborarea a venit firesc. Cu siguranță, pot pune că am făcut treabă bună împreună”, a declarat Claudia Gherghel – Diaconeasa, CEO Retrasib.

Două dintre atuu-rile companiei sibiene sunt calitatea angajaților și managementul performant. „Despre echipa de la Sibiu, am numai cuvinte de apreciere. Am foarte multe momente pe parcursul unei săptămâni când simt că îmi iese inima din piept de bucurie și mândrie despre ce fac „oamenii Retrasib”. Le sunt recunoscătoare”, mărturisește CEO Retrasib.

„Despre echipa de la Sibiu am numai cuvinte de apreciere”

Totodată, Isabela Boldor, director HR, a precizat cu prilejul acestui eveniment: „Sunt în cadrul echipei de 2 ani. Ce mă bucură cel mai tare sunt oamenii, diversitatea pe care am găsit-o în cadrul companiei, diversitatea de gen, diversitatea de naționalități și diversitatea de experiențe, de idei.

Avem colegi minunaţi: tineri, seniori, colegi care sunt în pensie și au ales să împărtășească mai departe din cunostințele lor, următoarelor generații, proaspăt absolvenți de studii superioare sau absolvenți de liceu/școală profesională, studenți, practicanți.

Principala noastră valoare sunt oamenii. Și zicem aceasta cu toată tăria, pentru că procesul nostru de producție stă în mâinile oamenilor noștri. Transformatorul este, în principiu, un produs hand-made. În Retrasib eficiența și dezvoltarea vine din oameni, nu din roboți.

Prima reacție a oamenilor care vin în procesul de angajare e aceea de uimire. Sunt uimiți de ceea ce găsesc la noi,  sunt uimiți de producție, de imensitatea și de gabaritul produselor, de complexitatea proceselor și dinamica din atelierele de lucru Cu ajutorul colegilor experimentați care au și rol de mentor,  le facem facilă și eficientă integrarea în echipa, care este unică.

Mediul nostru de lucru l-aș descrie ca fiind unul sustenabil/ sigur cu o atmosferă de lucru plăcută, cu respect reciproc și susținerea colegială. Este important ca angajații să se simtă apreciați, respectati și acceptați. Din punct de vedere al proceselor și al condițiilor la locul de muncă, putem afirma, cu certitudine că e unul din cele mai plăcute și prietenoase medii în care cineva poate să se realizeze profesional”.

Heinrich Uekermann, CFO SGB-SMIT Group

„Investiția în această companie a fost o călătorie minunata, pentru ultimii 10 ani. A fost o perioadă extraordinară, de succes. Când am ajuns aici pentru prima dată, Retrasib era o companie mică, însă  cu mult potențial. Iar acum acest potențial a fost exploatat cu succes și astăzi este o companie performantă a grupului. Acum, când compar această fabrică cu alte fabrici din grup, Sibiul ocupă exact această parte de mijloc între transformatoarele de putere mică și cele de putere mare.

Vorbim despre o nișă care deservește foarte eficient această companie de aici, din Sibiu. În următorii 5 ani vrem să dublăm output-ul aici, la Retrasib, pentru că trebuie să servim clientela noastră. Însă, dacă mă gândesc la piața pe care o deservește această companie, atunci probabil putem extinde această poveste pentru următorii 10 de ani. Prin urmare, acesta este exact locul de unde trebuie să ne poziţionăm pe piața noastră pentru următorii 10 de ani crescând continuu”.

Tilo Dorn, CEO Business, Unit Power Transformers SGB-SMIT Group

„Am început activitatea în acest grup în 2017 și am fost foarte impresionat de ce s-a întâmplat pe parcursul acestor ani. Pentru că am început de la bază, cu doar câteva proiecte, dar cu o echipă foarte motivată să crească, să o facă în mod diferit și să folosească toate structurile companiei pentru a-și atinge targeturile. Și de când lucrez cu Claudia, Managerul General, am fost impresionat cum a condus această echipă și modul în care a motivat-o zilnic. A făcut față atâtor provocări apărute, s-a zbătut cu multe probleme, ajungând ca acum să avem succes și să fim bine poziționați pe piața europeană și, de asemenea, pe cea americană.

Între unitățile grupului nostru avem două fabrici mari de transformatoare de putere, iar acum Retrasib este a treia fabrică, cu un rol esențial și important pentru tot grupul. Pentru următorii 5 ani vă pot spune că vrem să dublăm output-ul și vrem să creștem în acest fel.  Și, da, avem un plan mare pentru a investi aici.. Vedem o șansă reală pentru aceasta creștere aici și poziționare în toată lumea ca furnizori de transformatoare”.

Despre Retrasib

Retrasib, parte a grupului internațional SGB-SMIT, e unicul producător din România de transformatoare de putere cu tensiuni de până  la 400 kV. De la Sibiu, transformatoarele pleacă în toată Europa și nu numai, susținând proiecte majore de energie regenerabilă, de transport și distribuție de energie electrică.

În acest moment, compania deține un portofoliu de produse unic pe piața din România. Prezența sa activă, de peste jumătate de secol, în Sibiu, legitimează și confirmă „rețeta” de succes a unei companii care nu doar a rezistat testului vremelniciei, ci a instituit un model al performanței într-o economie în continuă mișcare.

 În centrul acestei reușite, așa cum ne declară conducerea companiei, au stat întotdeauna OAMENII.

• www.sgb-smit.com

• facebook: RETRASIB SGB-SMIT Group

0731368812• [email protected]

• Str. Ştefan cel Mare nr. 156

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Ziua Națională a României sărbătorită cu emoție la Ruja

Astăzi, 29 noiembrie 2024, elevii claselor primare de la Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita-Ruja au marcat anticipat Ziua Națională...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect