-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor la electricitate pentru consumatorii casnici

Cele mai citite

Preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE au urcat semnificativ în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, de la 22 euro/100 kWh ajungând la 25,3 euro/100 kWh, iar România s-a aflat printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri, în moneda naţională, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Mai recent, preţurile cu ridicata pentru electricitate şi gaze au crescut substanţial în UE. Costurile cu energia şi aprovizionarea sunt afectate de situaţia geopolitică actuală, majorările fiind determinate în special de invadarea Ucrainei de către Rusia.

În primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, preţurile la electricitate pentru consumatorii casnici au crescut în 22 de state membre UE. Cel mai semnificativ avans, exprimat în moneda naţională, a fost în Cehia (62%), Letonia (59%), Danemarca (57%), Estonia şi România (ambele cu 55%).

În cinci ţări membre UE s-au înregistrat scăderi ale preţurilor la electricitate pentru consumatorii casnici: Ţările de Jos (minus 54%), Slovenia (minus 16%), Polonia (minus 3%), Portugalia şi Ungaria (ambele minus 1%). Scăderile din Ţările de Jos, Slovenia şi Polonia sunt legate de subvenţiile guvernamentale, în timp ce în Ungaria preţurile sunt reglementate.

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii la electricitate pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2022 au fost în Ţările de Jos (5,9 euro/100 kWh), Ungaria (9,5 euro/100 kWh) şi Bulgaria (10,9 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Danemarca (45,6 euro/100 kWh), Belgia (33,8 euro/100 kWh), Germania (32,8 euro/100 kWh) şi Italia (31,2 euro/100 kWh).

Şi preţurile medii la gaze naturale pentru consumatorii casnici din UE au crescut în primul semestru din 2022, comparativ cu perioada similară din 2021, de la 6,4 euro/100 kWh la 8,6 euro/100 kWh.

Între primul semestru din 2021 şi primul semestru din 2022, preţurile gazelor au crescut în 23 de state membre UE pentru care sunt disponibile datele. Cele mai semnificative creşteri de preţuri ale gazelor naturale au fost în Estonia (154%), Lituania (110%) şi Bulgaria (108%). Singurul stat membru UE unde s-a înregistrat o uşoară scădere (minus 0,5%) a preţului gazelor pentru consumatorii casnici a fost Ungaria, unde preţurile sunt reglementate.

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii ale gazelor naturale pentru consumatorii casnici din UE în primul semestru din 2022 au fost în Ungaria (2,9 euro/100 kWh), Croaţia (4,1 euro/100 kWh) şi Letonia (4,6 euro/100 kWh), iar cele mai ridicate în Suedia (22,2 euro/100 kWh), Danemarca (16 euro/100 kWh) şi Ţările de Jos (12,9 euro/100 kWh).

Cipru, Malta şi Finlanda nu raportează preţurile gazelor pentru consumatorii casnici.

Datele Eurostat mai arată că taxele şi accizele reprezentau în UE 24% din preţul energiei electrice plătit de consumatori şi 27% din preţul gazelor naturale, în primul semestru din 2022. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect