3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Romgaz sprijină Crucea Roșie pentru achiziționarea unui milion de măști

Cele mai citite

Romgaz Mediaș oferă 1.250.000 de lei Crucii Roșii pentru achiziționarea de măști medicale.
Astfel, cu ajutorul producătorului național de gaze naturale, Crucea Roşie Română achiziţionează şi distribuie 1.000.000 de măşti medicale pentru protecţia împotriva COVID-19 şi intensifică efortul de combatere a răspândirii noului Coronavirus pe teritoriul României, prin amplificarea campaniei naționale de informare și conștientizare a populației privind metodele de prevenire a infectării cu noul COVID-19.
Voluntarii Crucii Roșii Române din cele 47 de filiale din țară ale organizației vor distribui în această perioadă măşti medicale, săpun lichid, săpun solid, produse de igienizare a suprafețelor și dezinfectant de mâini, iar pentru informarea corectă a populației, organizaţia transmite materiale de informare la nivel național, atât în mediul urban cât și în cel rural, prin mijloacele tradiționale de comunicare sau în mediul online. Îndemnul către populație este să respecte în primul rând măsurile de igienă și să urmeze sfaturile pe care autorităţile le oferă românilor.
„Împreună pentru România! Acesta este mesajul pe care doresc să îl transmit în această perioadă. Solidaritate, empatie pentru semeni, umanitate și responsabilitate trebuie să fie atributele după care ne ghidăm mai mult ca nicioadată astăzi și în perioada următoare.
Fac un apel la toți agenții economici care pot contribui la susținerea instituțiilor statului în lupta cu noul virus COVID-19, să nu ezite, întrucât vedem că se fac eforturi susținute pentru salvarea de vieți omenești și reducerea răspândirii virusului. Astăzi, trebuie să arătam că românii sunt uniți și doar împreună vom reuşi să trecem peste această perioadă grea”, a precizat Adrian Volintiru, directorul general Romgaz.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO/VIDEO – Protest după alegeri: „Tinerii vă spun în cor/Nu votați un dictator”

Peste 300 de tineri protestează, luni seara, în Piața Universității,, împotriva candidatului la președinție ajuns în turul doi cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect