7.4 C
Sibiu
vineri, octombrie 10, 2025

S-a stabilit: câți bani vor primi românii vulnerabili pentru plata facturilor la energie

Cele mai citite

Începând de luna viitoare, românii cu venituri mici vor primi tichete pentru plata facturilor după expirarea perioadei de plafonare a prețurilor.

Măsura se va aplica de luna viitoare, iar valoarea unui tichet va fi de 71 de lei, a spus ministra Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Guvernanții au decis astfel că doar consumatorii vulnerabili vor primi ajutor de la stat pentru plata facturilor la energie.

Până la 1 iulie este în vigoare o schemă de plafonare a prețurilor la energie care se aplică tuturor consumatorilor.

„Împreună cu colegii noștri de la Ministerul Energiei, de la STS, de la Poșta Română și cu colegii noștri de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) s-a lucrat la o formă consolidată, astfel încât după 1 iulie să venim cu tichete care vor fi oferite consumatorilor care îndeplinesc condițiile.

Valoarea la care este gândit actul normativ în acest moment – dar repet, și azi și mâine vor mai fi întâlniri pe acestea și aici este și o componentă de impact financiar – este de 71 de lei”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Un mare magnat sapă un tunel între garajul său și centrul orașului ca să nu stea în trafic

Wolfgang Porsche, în vârstă de 82 de ani, principalul acţionar al companiei auto omonime care deține mărcile Volkswagen și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect