12.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Scrisoare-atenționare a sindicaliștilor Romgaz adresată premierului Ludovic Orban

Cele mai citite

Sindicatul Liber Romgaz a trimis o scrisoare premierului și ministrului Economiei, în condițiile în care au apărut mai multe relatări în presă despre achiziții și contracte care ar încălca legea și care ar afecta societatea, scrie e-nergia.ro.

Sindicaliștii dau trei astfel de exemple, respectiv celebra achiziție de teren la Corunca, subiect care a fost relatat și în presa națională și a condus la declanșarea unei anchete penale, externalizarea serviciilor de mentenanță pentru stațiile de uscare a Sucursalei Mureș și folosirea procedurii de negociere competitivă pentru stația de uscare de la Coșereni, Sucursala Mureș, în locul unei licitații deschise.
Scrisoarea a fost trimisă în data de 9 iunie și este adresată premierului Orban și ministrului Economiei, Virgil Popescu. Romgaz este cel mai mare producător de gaze din România, controlat de stat, și una dintre cele mai valoroase companii ale statului român.
“În calitate de reprezentanți ai salariaților dorim să vă aducem în atenție faptul că aceștia sunt foarte dezamăgiți și îngrijorați față de știrile negative apărute în mass-media despre Societate. Ceea ce este comun tuturor reportajelor vizează incorectitudinea și neprofesionalismul echipei manageriale, aleasă pe sprânceană și numită în funcții cheie de directorul general (chiar dacă unii dintre membrii ei nu au studiile de specialitate pentru funcțiile ocupate) și este implicată direct în toate scandalurile expuse în scrisoare.
Față de cele de mai sus, rugăm Guvernul României și Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, să analizeze aceste acțiuni ale conducerii Romgaz, competențele ei manageriale, și să ia măsurile care se impun, pentru a le stopa acțiunile pe care le întreprind, contrare legii”, mai scriu sindicaliștii, care mai atrag atenția că situațiile de mai sus pot fi doar “vârful icebergului”, se arată în scrisoarea sindicaliștilor Romgaz.

Publicitate
Ultimele știri

Un trend nou pe TikTok poate avea efecte devastatoare. Comisia UE a fost sesizată

Un nou trend ia amploare, fenomenul „Skinnytok” de pe reţeaua socială TikTok, care promovează slăbirea extremă.Ministrul francez pentru afaceri...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect