7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Sectorul drepturilor de autor, verificat de Consiliul Concurenței

Cele mai citite

Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă sectorială cu privire la exercitarea, administrarea şi utilizarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe acestora.

Astfel, autoritatea de concurenţă va analiza modul în care România a aderat la dispoziţiile europene privind drepturile de autor şi felul în care legislaţia a fost armonizată.

Totodată, se va analiza atât modalitatea de reprezentare şi gestionare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în contextul digital, cât şi derularea relaţiei comerciale între organismele de gestiune colectivă, care administrează drepturile încredinţate, şi utilizatorii operelor protejate.

Necesitatea protejării drepturilor de autor şi a drepturilor conexe a fost accentuată de utilizarea din ce în ce mai frecventă a internetului, utilizare care a dus la o multitudine de posibilităţi în ceea ce priveşte transmiterea operelor protejate de drepturi de autor şi drepturi conexe.

Pe parcursul desfăşurării analizei, autoritatea de concurenţă poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi, companii, asociaţii sau autorităţi, care, de altfel, pot trimite orice informaţie relevantă sau pot contacta autoritatea.

În acest context, Consiliul Concurenţei va colabora atât cu asociaţiile, companiile, titularii de drepturi, organismele şi instituţiile publice, care pot trimite orice informaţie relevantă sau pot contacta autoritatea prin datele de contact aferente.

Autoritatea respectă confidenţialitatea datelor şi a informaţiilor aduse la cunoştinţă prin eventualele documente transmise ori prin interviurile cu persoanele interesate.

În urma anchetei sectoriale, Consiliul Concurenţei poate propune recomandări şi măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenţei, implicit asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii concurenţei, iniţiază procedurile necesare pentru a le sancţiona. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect