Șomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 320 locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 200 sunt diponibile în Sibiu, alte 54 slujbe sunt pentru Mediaș, în timp ce 21 de locuri sunt disponibile la Agnita.
Din totalul locurilor de muncă, numai 51 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: analist cumpărări, consilier juridic, dispecer, muzeograf, proiectant inginer mecanic, programator, şef serviciu instituţie publică sau specialist în domeniul calităţii. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 265 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, vânzător, zidar, paznic, patiser, montator subansamble, operator sau lucrător comercial.
Cei interesaţi pot afla mai multe informaţii din următoarele locaţii: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaş (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni şi Copşa Mică, la agenţia din Mediaș.





