Şomerii sibieni au la dispoziţie în această perioadă aproximativ 400 de locuri de muncă vacante, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu. Cele mai multe dintre acestea, peste 300 sunt diponibile în Sibiu, alte 33 de slujbe sunt pentru Mediaș și 20 pentru Cisnădie, în timp ce pentru Agnita sunt disponibile 7 și respectiv 5 pentru Avrig.
Din totalul locurilor de muncă, numai 36 se adresează persoanelor cu studii superioare, printre meseriile solicitate numarându-se cele de: asistent director, analist, consilier juridic, director adj, director vânzări, inginer de sistem software, inginer, inspector specialitate, manager achiziţii, manager marketing, programator, proiectant inginer mecanic sau reprezentant comercial. În schimb, persoanele fără studii superioare au la dispoziţie 356 de slujbe. Cele mai multe sunt pentru: croitor-confecționer îmbrăcăminte după comandă, muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, confecționer articole din piele și înlocuitori, zugrav, vânzător, zidar, manipulant mărfuri, lucrător comercial sau femeie de serviciu.
Cei interesați pot afla mai multe informații din următoarele locații: Sibiu (Str.Morilor nr.51A; Tel.0269-210882;Fax.0269-230089); Mediaș (Str. Aurel Vlaicu nr.33; Tel.0269-843731; Fax.0269-846710); Avrig (Str.Spitalului nr.16; Tel.Fax.0269-512216); Avrig (Str. Gheorghe Lazăr nr. 41A;Tel.Fax.0269-524546); Cisnădie (Str.Ţesătorilor nr.1;Tel.0269-564532); iar pentru Dumbăveni și Copșa Mică, la agenția din Mediaș.