1.2 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

396 de persoane din județul Sibiu, câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale

Cele mai citite

bon_fiscalLista sibienilor care au câştigat la loteria bonurilor este într-o continuă  creștere. Dacă la data de 15 aprilie 2015 s-au înregistrat 177 de bonuri fiscale câștigătoare, la ora actuală sunt înregistrate 396 persoane din județul Sibiu, conform datelor furnizate de biroul de relații publice și mass-media, din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov, în subordinea căreia se află și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu.

La nivelul regiunii au fost înregistrate 2.176 de bonuri fiscale câştigătoare, din care 364 sunt din (judeţul Alba), 132 (judeţul Covasna), 129 (judeţul Harghita), 416 sunt din (judeţul Mureş) şi 396 sunt din (judeţul Sibiu).

Potrivit ultimelor date, la nivel naţional peste 11.000 de de români au depus până în prezent cereri pentru revendicarea premiilor la prima Loterie a bonurilor fiscale organizată în România. Câştigul brut este de 90,9 de lei/bon fiscal, iar după plata impozitului pe venit de 16%, câştigătorii vor încasa net 76,36 de lei.

Publicitate

Cei care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie 2015, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei se pot prezenta în continuare la unităţile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din judeţul în care fac parte, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate.

Termenul de revendicare a premiului este 13 mai 2015, acestea fiind acordate în termen de trei luni. Fondul total de premii este de un milion de lei, care se va împărţi în mod egal la numărul total de bonuri câştigătoare şi validate de ANAF.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect