Lipsa locurilor de parcare şi numărul tot mai mare de autovehicule a dus la necesitatea adoptării unor măsuri pentru rezolvarea acestei probleme.
Municipiul Brașov ar putea deveni primul oraș din România în care este introdus oficial conceptul de parcare partajată, conform unui regulament publicat de primărie și aflat în dezbatere publică.
Documentul propune ca un singur loc de parcare să fie atribuit simultan către doi conducători auto, fiecare cu drept de utilizare într-un interval orar bine stabilit și cu obligații financiare diferite.
Regulamentul detaliază mecanismul de funcționare al parcării partajate. Unul dintre utilizatori ar beneficia de drept preponderent de utilizare pe timpul nopții, în timp ce al doilea ar putea ocupa același loc pe parcursul zilei.
Argumentul invocat de municipalitate este acela că numeroase locuri de parcare rămân nefolosite în anumite intervale, iar noul sistem ar permite o utilizare mai eficientă a acestora.
Nemulțumirile nu au întârziat să apară. După ce proiectul de regulament a fost publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Brașov, comentariile critice s-au adunat rapid.
Mulți șoferi au avertizat că aplicarea unui asemenea sistem ar putea duce la conflicte între utilizatori, situații neclare și dificultăți în gestionarea zilnică a parcărilor.
O parte semnificativă a reacțiilor negative este legată de temerea că locul de parcare, deși achitat, nu va fi disponibil exact în momentul în care proprietarul are nevoie de el.
Localnicii se tem că suprapunerea neintenționată a intervalelor sau nerespectarea regulilor ar putea crea situații tensionate, greu de rezolvat în practică.
Din punct de vedere financiar, proiectul de regulament stabilește tarife distincte pentru cei doi utilizatori. Deținătorul principal al locului ar urma să plătească 500 de lei pe an, în timp ce al doilea utilizator ar avea de achitat 400 de lei anual.
Diferența de preț este justificată în document prin intervalul orar diferit de utilizare, delimitat strict în actele propuse de autorități.
Autoritățile locale resping acuzațiile potrivit cărora noul sistem ar avea ca scop încasarea dublă a banilor pentru același loc de parcare.
Reprezentanții municipalității susțin că obiectivul urmărit este creșterea accesului la parcare pentru un număr mai mare de șoferi, nu majorarea artificială a veniturilor.
În prezent, în municipiul Brașov sunt înregistrate aproximativ 46.000 de locuri de parcare, iar presiunea crescută asupra acestora determină autoritățile să caute soluții alternative, inclusiv unele care generează controverse.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




