6.3 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

Vânătoarea de capete

Cele mai citite

Multe persoane preocupate de carieră şi de ascensiune îşi doresc să fie angajate într-o funcţie de top management. Cum pot ajunge pe această poziţie? Problema poate fi rezolvată de către ,,vânătorii de capete”, pentru cei care reuşesc să ajungă în vizorul lor. Companiile (în special multinaţionale) apelează la serviciile head-hunterilor (agenţii specializate în recrutarea personalului) atunci când doresc să-ţi ocupe poziţiile cheie (top şi middle management), din motive de confidenţialitate şi profesionalism. Ceea ce este interesant de ştiut, procesul de recrutare se desfăşoară invers faţă de procedeul clasic, în sensul că niciun candidat nu apelează la o astfel de agenţie ci agenţia îi caută, îi ,,ţinteşte” pe cei mai buni din domeniul pentru care se face recrutarea, după care le face o ofertă directă. La prima vedere, metoda head-hunterilor de a fura concurenţei oamenii cei mai buni pare simplă, dar în realitate este o muncă dificilă care trebuie executată perfect, cu mare discreţie, astfel încât acceptul persoanei ,,vânate” să fie sigur şi imediat. Deoarece candidatul ales nu doreşte schimbarea locului de muncă, el trebuie să fie atras prin abilităţi speciale astfel încât oferta să nu poată fi refuzată. Firmele de head-hunting îşi construiesc bazele de date prin cercetări proprii, dar pot intra în baza lor de date şi persoane care trimit CV-uri pe site-uri de recrutare. Aplicaţiile candidaţilor intră imediat în vizorul lor, deoarece peste 85% dintre aceste firme caută zilnic în baza de date online. Pentru că există oameni care au o imagine profesională supraevaluată, head-hunterul trebuie să facă cercetări până când stabileşte valoarea lor reală. De aceea, un proces complet de verificare poate dura între 1-3 luni, iar pentru cele mai pretenţioase poziţii se poate ajunge chiar şi la 6 luni. Pregătirea şi perfecţionarea unui head-hunter nu se sfârşeşte niciodată. El trebuie să-şi menţină şi să dezvolte permanent reţeaua de cunoştinţe, să fie mereu la curent cu mişcările pieţei, să monitorizeze direct pe cei mai buni manageri, succesul şi rezultatele în activitate, astfel încât atunci când începe ,,vânătoarea”, el ştie deja unde să caute candidatul potrivit. Cele mai ,,vânate” funcţii sunt cele de director general, director vânzări, director financiar, director resurse umane, experţi în managementul riscului (ultima tendinţă), şi alte posturi strategice care aduc profituri foare mari angajatorului. Cei care urmăresc să ocupe poziţii de top la boardul companiilor multinaţionale trebuie să ştie că în prezent se urmăreşte înlocuirea managerilor străini cu manageri români pentru conducerea filialelor din sud-estul Europei deoarece şi aceştia au acumulat experienţa de minim zece ani în domeniu necesară pentru astfel de funcţii, sunt familiarizaţi cu mentalitatea specifică zonei, dar şi cu mentalitatea occidentală. Astfel că, dacă doriţi să obţineţi posturi de conducere trebuie să ştiţi că head-hunterii caută oameni bine pregătiţi, eficienţi, cu o gândire orientată pe soluţii, care au obţinut rezultate remarcabile în activitatea anterioară, adaptabili la un mediu nou şi nu în ultimul rând cu o moralitate respectabilă. Detaliile privind procedura efectivă şi maniera de lucru a firmelor de head-hunting într-un proces de recrutare, precum şi costurile acestor servicii, veţi avea plăcerea să le cunoaşteţi săptămâna viitoare. Pe curând! Gabriela Pleşca, Senior Recruiter HR, Formator specialist resurse umane & comunicare Centrul de formare profesională STAFF 2000 Aşteptăm cu deosebit interes întrebările dvs. pe adresa [email protected]

Publicitate
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: A fost produsă mașina care sare peste gropi. Revoluție în industria auto

BYD, cel mai mare producător de mașini electrice din China, a conceput un automobil capabil să sară peste gropi.Yangwang,...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect