-0.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Aproape 3.000 de elevi din județul Sibiu încep, luni, simularea la Evaluarea Națională

Cele mai citite

Săptămâna viitoare, de luni până miercuri, 2.987 elevi din 98 de unități de învățământ din județul Sibiu vor putea susține simularea examenului de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a 2021.

Probele din cadrul simulării încep la ora 9, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 8.30. Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat. În 29 martie 2021 va fi susținută proba scrisă la limba și literatura română, în 30 martie elevii vor susține proba scrisă la matematică, iar în ultima zi a lunii este programată proba scrisă la limba și literatura maternă.

În acest an, subiectele pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt redactate sub forma unei broșuri și se vor tipări față-verso, așa cum sunt transmise de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație. Repartizarea candidaților pe săli se va realiza astfel încât elevii să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase, fără a amesteca colectivele de elevi.

„În conformitate cu OME nr. 3 449 din 05.03.2021, rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a ”sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea doptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.

Din cauza deciziei de carantinare emisă de către Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu în 19 martie 2021, privind aprobarea scenariului de funcționare a unităților de învățământ din județul Sibiu în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, 8 elevi din cadrul Școlii Gimnaziale Tilișca nu vor putea susține simularea examenului de Evaluare Națională. De asmenea, 16 elevi din clasa a VIII-a A de la Școala Gimnazială ”Ion Luca Caragiale” Sibiu nu participă la simularea EN8 din cauza a două cazuri de elevi confirmați pozitiv”, a precizat profesorul Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect