Numărul cazurilor de coronavirus în școlile sibiene crește considerabil. 19 elevi și 11 profesori au fost confirmați, în ultimele 48 de ore, cu virusul SARS-CoV-2, în județul Sibiu. De astăzi, încă 237 de preșcolari și elevi vor învăța de acasă în următoarea perioadă, din cauza noilor cazuri.
Potrivit IȘJ Sibiu, noile cazuri depistate sunt la: trei preșcolari de la Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, șase elevi din ciclul gimnazial de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu și Liceul de Artă Sibiu, precum și la zece liceeni de la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu.
Cele 11 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște.
Astăzi, din cauza COVID, au învățat în sistem online 620 de elevi.
Conform datelor oficiale ale IȘJ Sibiu, de la reînceperea primului semestru, respectiv din 3 ianuarie, au fost identificate 24 de cazuri de coronavirus la cadre didactice și 44 la elevi.