Este necesară introducerea educației sexuale în programa școlară? ( partea I)

La finele lunii septembrie, peste 60 de ONG-uri au lansat un apel de urgență pentru introducerea educației sanitare și sexuale în școli. Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au răspuns că susțin acest lucru și îl văd ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. Ministerul Sănătăţii a mai spus că va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice. Intenția de a introuce educația sexuală în programa școlară a dat naștere la reacții contradictorii atât în rândul specialiștilor, cât și al părinților. Astfel, pe de o parte se susține că educația sexuală în școli este singura soluție împotriva sarcinilor la vârste fragede și a bolilor cu transmitere sexuală, iar pe de altă parte se atrage atenția că aceste informații favorizează contactul timpuriu al copiilor cu domeniul sexualității, ceea ce îi va afecta în și mai mare măsură. Am solicitat și noi câteva puncte de vedere de la reprezentanții ambelor tabere, iar argumentele pro sau contra introducerii educației sexuale în școli vi le prezentăm mai jos.

Doctor Virgiliu Gheorghe: Problema nu este lipsa de informaţie a copiilor, ci o cultură a sexului şi a pornografiei care este adulată pe toate mijloacele mediatice:

Necesară este introducerea unei materii de genul educaţie pentru viaţă sau pentru familie şi nu pentru sex. Problemele sexuale ale copiilor derivă din bombardamentul cu pornografie şi erotism prin toate mijloacele şi nu din insuficienta informare. De ce nu luptă aceste ong-uri ca să se limiteze accesul copiilor la pornografie? Dimpotrivă, ei vor şi pornografie şi educaţie sexuală. În schimb, cei care luptă în societate împotriva pornografiei luptă şi împotriva educaţiei sexuale, care s-a dovedit că în Occident n-a fost altceva decât o educaţie pentru sex. Într-un studiu publicat în 1980, în State se analizau efectele educaţiei sexuale. În chip laudativ, pe lângă o mai bună informare privind sexualitatea, studiul scotea în evidenţă rezultate de genul: fetele într-un număr cu mult mai mare au renunţat la fecioria dinainte de căsătorie, reprezentată prin aşa zisul standard dublu; cu toţii, băieţi şi fete şi-au schimbat viziunea privind miturile sexuale, adică tot ceea ce însemna viziune tradiţională privind sexualitatea; s-a constatat o creştere a deschiderii faţă de practicarea masturbării şi a sexului oral. Oare asta vrem şi noi de la copiii noştri?
Nu cred că la noi educația sexuală va avea efecte pozitive, în primul rând, pentru că ştiu cât de obedienţi suntem când este vorba să punem în practică nişte instrucţiuni venite de undeva de sus. Cred că aceasta se trage de la comunism. Deci dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere în ghidul pentru Educaţie sexuală ca de la 4 ani copiilor să li se vorbească despre masturbare şi să fie învăţaţi să-şi procure plăcere din atingerea părţilor intime, nu ştiu dacă educatorii noştri sexuali vor trece peste aceste prescripţii.
Acest ghid este dat publicităţii şi chiar mi s-a vorbit despre el de către persoane din instituţiile guvernamentale. Desigur, în România nu se pomeneşte nimic în spaţiul public ca să nu se stârnească indignarea populaţiei, dar acesta este adevărul. Educaţia sexuală care se pregăteşte pentru copiii noştri nu are nimic de-a face cu normalitatea. În ghidul respectiv se arată că încă de la clasa I copiii trebuie să fie învăţaţi despre contracepţie şi avort, pentru ca de la clasa a IV –a, de la 9 ani, să aibă primele experienţe sexuale şi să fie învăţaţi despre diversele modalităţi de a experimenta sexul, probabil ceea ce acum câţiva ani se numea „în mod retrograd”, perversiuni.
Cred că se doreşte atât de mult introducerea disciplinei în programa şcolară pentru că pur şi simplu este un ordin venit din afara ţării. Acel ghid OMS e mai mult decât o recomandare. Eu nu ştiu de ce sexualizarea precoce a copiilor este un deziderat atât de important pentru anumite organisme internaţionale, dar nu pot să nu constat că aşa stau lucrurile.
Argumentul ONG-urilor şi al medicilor este că vârsta la care îşi încep tinerii viaţa sexuală a scăzut foarte mult. În ce măsură va putea rezolva educaţia sexuală această problemă? NU altfel decât s-a rezolvat în Occident. În America există educaţie sexuală din anii 70, ceea ce nu a făcut decât să scadă continuu vârsta primelor relaţii sexuale. E un dezastru. În SUA, în urma atâtor decenii de educaţie sexuală, contracepţie şi avort, peste o treime din copiii americani trăiesc cu doar un singur părinte sau fără nici unul. Cine ne dă nouă lecţii acum? Europa? Mergeţi la Londra ca să vedeţi ce viaţă sexuală au tinerele care nu apucă dimineaţa pe propriile picioare, şi de cele mai multe ori nu ştiu cu cine au dormit în pat, ca să nu spun mai mult. Acest lucru se întâmplă şi în Germania sau în alte ţări europene unde educaţia sexuală există de ani mulţi.
Încă o dată vă spun. Problema nu este lipsa de informaţie a copiilor, ci o cultură a sexului şi a pornografiei care este adulată pe toate mijloacele mediatice. Sărace fete cu creierul mic şi cu sânii cât mai mari devin modelele tinerelor din noua generaţie. La fel, băieţi numai muşchi, dar fără nicio responsabilitate, fără nicio stăpânire de sine sunt propuşi ca modele de către opinia publică dirijată de mass-media. Cred că ar trebui mai întâi o educaţie a celor din media, a celor din CNA care îngăduie aceste reprezentări deviante a realităţii. În schimb ei au găsit soluţia: educaţia sexuală.
În Norvegia, un profesor a cerut să se proiecteze filme pornografice la orele de educaţie sexuală pentru a le face mai atractive. Vedeţi unde se va ajunge? Orele de educaţie sexuală nu pot aduce mai multă informaţie, ci doar vor obişnui şi mai mult pe copii cu ideile şi imageria erotică.
Ca să-i putem ajuta într-adevăr pe copii şi adolescenţi, trebuie luptat pentru întărirea familiei. Pentru mai mult timp petrecut împreună în familie, pentru o atmosferă cât mai armonioasă, împărtăşindu-se mai multă afecţiune. Asta în primul rând. Trebuie consolidate comunităţile mici, unde familiile, părinţii şi copiii să-şi valideze reciproc valorile. Din păcate, imităm tot ceea ce este rău în Occident, însă cele mai puternice comunităţi de acolo nu au televizor în casă, se citeşte mult mai mult şi au o viaţă comunitară foarte bogată. Există o mulţime de lucruri care pot fi făcute, dar din păcate noi vrem să rezolvăm o problemă cu exact ceea ce nu ar trebui, adică adâncindu-i şi mai mult pe copii în reflexia, în frământarea privind sexualitatea. Eu i-aş îndruma mai mult pe copii în drumeţii, în tabere creative, către un alt orizont în care să se realizeze ca persoane umane şi nu ca mărfuri pe piaţa sexului ca divertisment. Se pot face multe, dar trebuie să avem noi iniţiativa, părinţii, comunităţile, înainte de a veni alţii ca să ne înveţe cum să ne educăm copii, cum să trăim sau mai curând cum să ne distrugem viaţa. Este şi această încercare de a se introduce educaţia sexuală în şcoala românească o provocare, întrebarea care rămâne este cum vom răspunde noi la această provocare, ne vom trezi sau vom continua somnul în care ne-a introdus industria divertismentului şi de consum în ultimii 25 de ani?
Virgiliu Gheorghe este biofizician și doctor în bioetică al Universității Aristotel din Tesalonic. Susține anual conferințe în țară și străinătate despre problemele cu care se confruntă omul contemporan, a publicat lucrările științifice „Efectele televiziunii asupra minţii umane” (4 volume), „Pornografia — Maladia secolului XXI” și este coordonator al secţiunii ştiinţifice a revistei „Familia Ortodoxă”.

Camelia Proca, președinte Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) : Statul are obligaţia de a asigura accesul larg la informare şi servicii pentru sănătatea reproducerii:

Ca să parafrazez un medic sibian, a-i educa pe tineri despre propriul corp, inclusiv ceea ce ţine de sexualitate, este la fel de necesar în şcoli cum e a-i educa să se spele pe mâini după ce merg la toaletă. Pare o chestiune de bază, dar nu toţi învaţă asta în familie. Din păcate, majoritatea dintre adulţii de azi am crescut obişnuiţi să trecem sub tăcere tot ce ţine de sexualitate, ca şi când ar fi ceva ilicit şi murdar. Puţini dintre noi ne simţim confortabil vorbind despre sexualitate. De aceea e de înţeles că există o mare doză de temeri, presupuneri şi interpretări greşite legate de acest subiect, manifestate implicit faţă de introducerea educaţiei sexuale în şcoli. O falsă presupunere (i-am putea spune chiar o falsă speranţă) este că dacă nu le vorbim tinerilor despre sex, ei nu fi preocupaţi de acest subiect. Sau că dacă lăsăm asta cu totul în seama familiei, vom avea o societate mai morală.
Dar copiii şi adolescenţii de azi nu cresc în lumea în care am crescut noi. Ei sunt înconjuraţi de mesaje cu conotaţii sexuale mai mereu: când deschid televizorul, în drum spre şcoală când trec pe lângă chioşcurile de ziare, când merg în piaţa mare la un concert, când se uită cu prietenii pe Facebook etc. A-i lăsa fără o îndrumare dintr-o sursă avizată în acest domeniu este ca şi când le-am da un colac de înot spart când încep să înoate. Îi expunem unor riscuri semnificative: ca ei să înveţe informaţii, atitudini şi comportamente greşite, pe care neavând posibilitatea de a şi le confrunta şi verifica (dacă subiectul e unul tabu cu adulţii din jur) şi le vor însuşi fără ca noi, adulţii responsabili de lângă ei să putem interveni în vreun fel. Un consilier psihologic şcolar ne povestea de curând despre un băiat pentru care sex însemna ceva impulsiv şi violent pentru că asta văzuse în filmele porno de pe internet. Ce tipare de relaţionare ar putea el dezvolta în viitor dacă unicele surse de informare vor fi internetul şi amicii de vârsta lui?
Poate dacă i-am spune în loc de educaţie sexuală, educaţie pentru sănătatea reproducerii şi comportament sexual responsabil am ajunge mai rapid la consens sau măcar la mai multe puncte comune. Aşa cum prevăd şi convenţiile internaţionale ca CEDAW (ratificată de România), educaţia despre reproducere si sexualitate trebuie să se întâmple treptat, adaptat vârstei. Asta înseamnă că la clasele mici se va discuta despre propriul corp, părţi interne şi externe, cu denumiri corecte care să descurajeze vulgarităţile, despre cum deosebim atingerile ok de cele abuzive, despre diferenţele dintre fetiţe şi băieţi, dar şi despre asemănările lor, despre schimbările la care să ne aşteptăm la pubertate. În felul acesta copiii vor învăţa să îşi respecte propriul corp, vor fi pregătiţi să poată descrie un eventual act abuziv care li se întâmplă lor sau prietenilor lor. La vârsta pubertăţii le vom explica de ce se schimbă atât de dramatic corpul lor, de ce au trăiri emoţionale intense şi cum îşi pot stăpâni pornirile hormonale. Nu vom mai avea fetițe speriate sau oripilate de ele însele la prima menstruaţie sau temeri transmise de părinţi neinformaţi, cum că, de acum fata poate rămâne însărcinată dacă face baie după tatăl ei. La vârsta adolescenţei ar învăţa înainte să devină activi sexual despre responsabilitatea care vine odată cu începerea vieţii sexuale, despre riscul contractării de infecţii cu transmitere sexuală şi despre riscul sarcinilor nedorite. Despre cum pot spune nu presiunilor grupului până când se vor simţi pregătiţi. Despre ce înseamnă un comportament sexual responsabil şi ce înseamnă consimţământ. Despre legăturile între sexualitate şi sentimentele de iubire. Ceea ce nu se întâmplă acum. Tot un psiholog şcolar ne povestea despre băieţi care credeau că nu pot avea o iubită până când nu vor deveni experimentaţi sexual şi apelează pentru iniţiere la prostituate, iar apoi cer iubitelor să se comporte la fel şi să le satisfacă orice dorinţă, ceea ce pregăteşte terenul pentru abuz în relaţii intime. În acelaşi timp avem unele dintre cele mai mari rate din Europa la sarcini în adolescenţă şi la avorturi, ceea ce înseamnă riscuri grave la adresa sănătăţii. Cum să putem atunci spune că e de preferat varianta actuală în care adulţii tac şi tinerii se descurcă cum pot? Afirm cu tărie că a lăsa lucrurile aşa cum sunt ar echivala cu o încălcare a drepturilor copiilor prin prisma siguranţei şi totodată a drepturilor femeilor, pentru că statul are obligaţia de a asigura accesul larg la informare şi servicii pentru sănătatea reproducerii. Şi asta se poate cel mai bine rezolva în contextul învăţământului de masă, prin cadre special instruite şi folosind experienţa existentă în rândul organizaţiilor societăţii civile, cum este şi A.L.E.G., dar nu numai: Crucea Roşie, Tineri pentru Tineri şi multe altele.

Pr. Constantin Necula: Cum să pot înțelege gândirea educațională a activiștilor promiscuității sexuale, când socotesc religia o chestiune de maximă intimitate personală, dar fac din sexualitate un spectacol public?:

Biserica Ortodoxă nu se opune acestei educații, ci modului defectuos în care vor să o propună ONG-urile seculariste convertite, peste noapte, în mari specialiste în verigi educaționale în zona aceasta, extrem de fragilă, a educației. România are o tradiție educațională respectabilă, din care orele de „igienă sexuală” nu au lipsit. Îndrăznesc să spun că oamenii Bisericii nu propun nici ei, de la amvon ori altar, o educație asexuată. Știm foarte bine care sunt parametrii de dezvoltare psihică și sexuală a adolescenților ori a celor care ating maturitatea, asigurăm consiliere sexuală de sute de ani situațiilor limită din familie ori școală. Chiar și acelor persoane cu orientări sexuale sprijinite prin tot soiul de legități umane le-am asigurat mereu consiliere și discreția spovedaniei a vindecat multe răni. La momentul acesta cred că se propune educația sexuală în școală ca alternativă, în timp, orei de religie. Inițiatorii se bazează pe provocarea pe care o astfel de oră o aduce în școală: imagine, limbaj, scenarii de viață. Deocamdată ce am văzut nu are de a face cu educația ci cu propaganda, cu ideologia orientării gender. Broșuri în care copii de același sex își propun exerciții sexuale, discursuri pro-avort și tot soiul de lecturi orientate spre orizonturi patologice ale sexualității nu pot constitui fundamente educaționale. De altfel, ne-au dovedit cam care-i copilul viitorului, educat sexual, atunci când au manifestat în fața Ministerului Educației afișând tot soiul de „intimitățuri”, cum ar spune neica Caragiale. Apoi, ca să ne lămurim, pentru a fi predată această „materie” în școala românească ea nu poate fi tratată preferențial. Are nevoie de un suport de curriculum, o programă, de niște oameni formați pedagogic și profesional, nu prin scurte cursuri de formare acreditate de…ideologi. Trebuie deschise posturi, examene pe post, inspecții și o cercetare de necesar cultural pe teren. Să luăm un singur exemplu. Unul dintre ideologii extirpării orei de religie din școală amenința că trebuie trimiși în cercetare penală 6000 de profesori de religie. Avea el o cifră acolo, dar falsă. În România sunt 6000 de unități școlare dar în care sunt înscrise și alte subunități comasate prin dipozițiile din ultima Lege a Învățământului. Avem de creat, altfel spus, 18.000 de specialiști în domeniu. Unde, cum, în ce condiții, cu ce finalități? Oare sunt mai importanți astfel de specialiști decât 18.000 de medici sau, ca să fiu un pic acid, oare câți kilometri de autostradă se pot construi dintr-o astfel de investiție? Am văzut că pentru formarea corifeilor noii orientări sexuale, care o fi aceea, s-au cheltuit în programe invizibile mai bine de 24, 5 milioane de euro. Cam mult pentru multul nimic.
Cred că avem nevoie de reactivarea corectă a orei de educație pentru sănătate, de restaurarea dispensarelor școlare și delegarea unor priorități educaționale oamenilor care lucrează în ele. Cred că e nevoie să reevaluăm locul și autoritatea cabinetelor de psihologie școlară și să angajăm în domeniul educației pentru trup oameni cărora să le pese de sufletul copiilor. Comentând asupra Conferinței Mondiale a Femeilor de la Peking, din 1995, care a creat vidul moral din jurul noțiunilor-acțiunilor gender și gender-mainstreaming ca și asupra întregii agende a culturii gender, Dale O`Leary consemna: „Platforma de acțiune de la Peking este un atac direct asupra valorilor, culturilor, tradițiilor și convingerilor religioase ale marii majorități a populației mondiale atât în țările în curs de dezvoltare, cât și în națiunile industriale. Documentul nu prezintă nici un fel de respect față de demnitatea omului, încearcă să distrugă familia, ignoră căsătoria, depreciază importanța maternității, promovează practici sexuale deviante, promiscuitatea sexuală și sexul pentru tineret”1. Dinaintea unei astfel de prognoze morale este greu ca Biserica să nu se implice prin parohii în educația copiilor pentru o paternitate și maternitate în Hristos, înțelegând cu foarte mult timp în urmă ceea ce psihoterapia modernă a descoperit cu argumentare științifică azi: copiii noștri au nevoie de noi2. Cunoscând bine situația din școli cred că avem nevoie de educație sanitară în cel mai limpede sens al acesteia. Igiena dentară, igienă corporală și mintal. Acolo se joacă viitorul tineretului. La curățenie, atitudine medicală, cultura modei.
Pericolul cel mai mare este eludarea moralei familiei. Deșertarea de populație a teritoriului românesc. Amestecul falșilor specialiști în discursul educațional. Generalizarea invalidată de adevăr. În vară, de exemplu, un psiholog blogger, mereu respecializat după nevoile presei, când cu tânăra violată la Vaslui spunea că este cât se poate de limpede că este vina…orei de religie. Penibilitatea aceasta a argumentării aproape că-ți blochează logica. Nu ni se propune de fapt niciun dialog ci se încearcă dictarea unei linii educaționale fără nici un sens social. Pericolul unei astfel de educații sexuale, făcute din „traduceri” este relevant și în ce privește încercarea nivelării culturii familiei. Știți să România, alături de o serie de țări europene, stă încă foarte bine la căsătorii. Argumentarea permanentă, zgomotoasă și fără argumente a concubinajului sau a căsătoriilor între persoanele de același sex nu au de-a face cu educația sexuală. A educa, ne-o strigă mereu activiștii anti-ora de religie, nu îngăduie ideologizarea și manipularea. Oare așa se dezvoltă proiectul educației sexuale? Eu remarc că odată cu creșterea tensiunii pe temă au reînceput o serie de atacuri împotriva Bisercii, a familiei clasice sau a decidenților educaționali care nu se tem a fi mărturisitori. Cred că educația sexuală trebuie să te învețe cum și în ce condiții poți deveni părinte, cum să crești în relație cu celălalt/cealaltă, cum să-ți păstrezi demnitatea în cuplu și alte multe. S-au tot aruncat în față scenarii, chestiuni legate de mame prea tinere. Dar nimeni n-a vorbit despre demonetizarea moralei nașterii prin manipulare genetică, prin îmbătrânirea maternității din care televiziunile au făcut un adevărat spectacol. Cum să pot înțelege gândirea educațională a activiștilor promiscuității sexuale când socotesc religia o chestiune de maximă intimitate personală și ne propun o educație sexuală care expune copiii și fac din sexualitate un spectacol public?
Cred că educația sexuală ar fi adecvată dinainte de nașterea copilului, prin educația părinților săi. Cred că este important ca părinții-medicul de familie-medicul specialist în ginecologie și, acolo unde există, duhovnicul să colaboreze fără a-și anula unul altuia competența. Cred în capacitatea profesioniștilor de a fi profesioniști. Apoi nevoia de pediatru și psiholog specialist în vârste mici, învățătoarea sau ulterior profesorii, toți sunt o rețea care educă de ani de zile copiii și din punct de vedere sexual. Specialiștii există, sunt inimoși și umiliți de aerele de inventatori în educație ale acestor oameni care confundă autoreferențialul cu performanța. Cred că școala românească are nevoie de un vot de încredere nu doar de blam public în formă continuată. Argumentele aduse de specialiștii de conjunctură țin exact de copii care nu frecventează școala, sunt supuși exploatării sau sunt victime ale abandonului școlar. Implicat în cel mai amplu proiect pentru combaterea abandonului școlar, „Alege Școala!”am putut remarca situații economice specifice, areale sociale extrem de fragile. Acolo trebuie investit, în reducerea sărăciei și în asistența socială a oamenilor de acolo. Când aud marea ușurință a celor care pun Biserica la zid pentru inactivitate sunt conștient că acești critici nu cunosc activitatea Bisericii. Aceasta este vina noastră. Nu e vorba de lipsă de transparență ci de un efort foarte mare în care nu ne putem angaja. E jenant că trebuie mereu să ne cerem scuze că muncim. Pentru mine, ca om al Bisericii, este jenant să trebuiască să construim un minister al propagandei. Suntem creștini, ne asumăm inclusiv jignirile și minciunile îndreptate împotriva noastră. Revenind la educația sexuală trebuie să spunem limpede: copilul este trup și suflet. O educație care disecă pruncul român este crimă împotriva vieții lui. Este dezangajantă inclusiv în mediul social, Vestul Euopei ne-o dovedește.

Psiholog Mihai Copăceanu: Dacă şcoala are rolul ne a ne educa copiii şi tinerii noştri, iar disciplina se numeşte educaţie sexuală, nu poate exista niciun argument împotriva introducerii ei :

Educaţia sexuală vine ca răspuns urgent la nişte nevoi şi riscuri pentru întreaga populaţie. Este o problemă de sănătate publică naţională. Avem date îngrijorătoare de ani buni, suntem de ruşinea Europei. România este pe locul II în Europa în ceea ce priveşte numărul de adolescente care au devenit mame timpuriu (vârsta între 15 şi 19 ani), la numărul de avorturi şi la nefolosirea mijloacelor de protecţie sexuală. În România, prostituţa stradală şi traficul de persoane este la un nivel ridicat. Tinerii îşi încep viaţa sexuală încă de la 15 ani. 60% dintre cei care şi-au început viaţa sexuală, primul act sexual l-au avut în mai puţin de o lună de când şi-au cunoscut partenerul. Ce înseamnă aceasta ? Începerea vieţii sexuale înainte de încheierea pubertăţii este corelată cu cancerul de sân, infertilitatea, infecţii cu transmitere sexuală, HIV, număr ridicat de parteneri şi implicarea în alte comportamente de risc, precum consumul de alcool şi droguri. La capitolul igienă corporală, accesarea serviciilor medicale de specialitate sunt tot pe ultimele locuri. Şi atunci, dacă şcoala are rolul ne a ne educa copiii şi tinerii noştri, iar disciplina se numeşte educaţie sexuală (sau educaţie pentru sănătate), nu poate exista niciun argument împotriva introducerii ei. Discuţiile despre cine le predă, ce va conţine programa, sunt elemente de detaliu ce întotdeauna au rezolvare şi vor fi stabilite ulterior. Cursul nu va fi de sexologie, deci accentul cade pe educaţie. Ce poate fi rău în a educa ? Vă prezint câteva argumente în favoarea educaţiei sexuale :
1) Doar 4% dintre tineri discută cu părinţii despre sexualitate. Doar 10% din informaţiile primite sunt din alte surse precum prietenii şi internetul. Ştim că internetul nu este o sursă sigură şi corectă, de aceea, dacă un copil rămâne în grija şcolii de la 6 la 19 ani, este nu o sarcina, ci obligaţia şcolii de a oferi informaţie sigură. Deci şcoala este singura instituţie educaţională care are contact cu fiecare copil din ţara noastră, şi de aceea şcoala este într-o poziţie unică de a oferi copiilor şi adolescenţilor informaţii, cunoştinţe, înţelegere, abilităţi şi atitudine faţă de deciziile pe care elevii le vor lua pentru a promova sănătatea sexuală în propria lor viaţă. Deci educaţia sexuală are un rol important în prevenirea problemelor de sănătate sexuală.
2) Încălcarea Constituţiei. În opinia mea, actuala lege a educaţiei încalcă art.31 din Constituţia României privind dreptul la informaţie şi art. 34, care specifică clar că „Statul este obligat să ia măsuri asupra igienei şi sănătăţii publice”. O astfel de măsură este introducerea educaţiei sexuale.
3) Toţi pot fi de acord, inclusiv cei ce se opun, cu următorul argument: există o suprapornografie şi un exhibiţionism excesiv datorat internetului şi media plin de tentaţii, riscuri şi informaţii eronate. Tocmai, ca răspuns la toate acestea conţinuturi cu caracter sexual, de multe ori lipsite de credibilitate, şcoala trebuie să ofere soluţii.
4) Din experienţa altor ţări cunoaştem unele precizări: la această disciplină nu se oferă note; părinţii îşi pot retrage oricând copiii; nicio programă nu încurajează sexul precoce şi respectă identitatea fiecărei persoane;părinţii pot asista la ore; părinţii, elevii şi dascălii sunt cei care în Marea Britanie au cerut ministerului să introducă acestă materie ca obligatorie; cei care predau au parte de pregătire de specialitate şi competenţe. Evident nu cade în sarcina oricărui profesor. Personal, cunoscând că fiecare şcoală are psiholog, ar putea fi un prim pas; la clasele mici se fac teme care nu ating în mod direct sexualitatea umană. De exemplu: aspecte emoţionale, relaţionale, intimitate, dezvoltare fizică, familie, prietenie, valori si norme de grup, presiunea sociala si influențele sociale, încurajarea discuției cu familia, egalitate de gen, şi doar ulterior despre pubertate, contracepţie, abstinență, riscurile sexuale, îngrijire medicală, protecția imagilor, internet şi pornografie.
5) Ca psiholog, în activitatea mea profesională, la cabinet, invitat la discuţiile publice, conferinţe de psihologie sau în şcoli, licee şi facultăţi, vorbind cu la mii de elevi, am întâlnit cazuri clare de necunoaştere a unor noţiuni minime de sănătate sexuală inclusiv la vârste mai mari sau chiar la adulţi. Impactul emoţional al unor acte sexuale nepotrivite sau eşuate poate fi nefericit şi cu efecte pe termen lung.
6) Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă educaţia sexuală. Un raport al Comisiei Europene (2013) analizând situaţia educaţiei sexuale în 24 de state europene sublinia că insuficienta educaţie sexuală în ţările est-europene conduce la o creştere a cazurilor de sarcini nedorile la adolescente şi la infecţii cu transmitere sexuală şi HIV inclusiv în România, pe primele locuri, alături de Bulgaria, Estonia, Slovacia şi Lituania.
În Franţa, Belgia, Austria şi Germania, educaţia sexuală este o componentă a programei naţionale încă din anii 1970. Suedia este prima ţară europeană care a introdus educaţia sexuală încă din 1942 şi lecţii de educaţie sexuală au fost susţinute prin intermediul radioului inclusiv în 1954. Concomitent au fost create centre pentru tineri care să asigure servicii de prevenire a sarcinilor nedorite şi să promoveze sănătatea sexuală. În prezent sunt peste 240 de centre pentru tineri. În România ?